Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 12, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1752 vizualizari
Timp de 10 zile poliţiştii locali din Compartimentului Activitate Comercială au efectuat verificări legate de comerţul stradal cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în punctele autorizate de primărie.
Controalele au vizat existenţa taxei de ocupare a domeniului public, respectarea amplasamentelor şi păstrarea curăţeniei de către comercianţi. Două persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 500 lei.
Controalele au vizat şi unităţile de alimentaţie publică, 17 dintre ele fiind controlate. Amenda aplicată a fost în valoare de 1000 de lei şi s-a dat pentru lipsa de autorizaţie de desfăşurare a activităţii.
Următorul control efectuat de poliţişti a fost pe platoul din faţa Pieţii Cetate şi pe strada Nufărul, unde au fost vozaţi comercianţii ambulanţi. Şi aici poliţia a aplicat o sancţiune contravenţională cu avertisment şi a confiscat marfa.
Nu în ultimul rând, ca urmare a sesizărilor primate, poliţiştii locali împreună cu angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bihor au efectuat controale pe timp de noapte la societăţile comerciale (cluburi, baruri) pentru a vedea dacă respetcă orarul de funcţionare. Au fost vizate – zona Pasajul Vulturul Negru şi str. Vasile Alecsandri.
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
iun. 13, 2024 0
apr. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0