Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 24, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2090 vizualizari
Termenul de predare al Centrului de zi orădean pentru minorii cu sindrom Down – martie 2012 – este unul fezabil. Conform dării de seamă care a fost transmisă joi (24 noiembrie), situația șantierului de pe strada Louis Pasteur este îmbucurătoare. Proiectul în valoare totală de 1,93 milioane lei este menit a transforma imobilul în cauză într-un loc adecvat, în care copiii cu sindrom Down se pot desfășura și pot fi sprijiniți în dezvoltarea lor. Viteza cu care s-a muncit până acum a făcut ca intrarea efectivă în iarnă să permită deschiderea fronturilor de lucru doar pe spaţiile interioare, astfel încât muncitorii să se poată ocupa de partea dintre pereți și de sub acoperiș, în condiții bune. Lucrarea presupune extinderea și reabilitarea unei suprafețe de aproape 436 mp. La Centrul de zi „Iedera” urmează să fie asigurate servicii diverse, conform programei cadru și al programării pe săptămâna în curs, pentru copiii cu sindrom Down. Potrivit celor transmise de Municipalitatea, activitățile se vor desfășura pe grupe, sub formă de ateliere: ergoterapie, informatică, meloterapie, dans, jocuri de societate, kinetoterapie, antrenamente – Special Olympics, relaxare, activitate de socializare și integrare socială, cu scopul de a ajuta persoanele în dificultate, începând cu acceptarea lor în centru până la rezolvarea unor probleme specifice cu care acestea se confruntă, inclusiv prin organizarea unor ateliere de lucru pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independente şi a competenţelor profesionale. De asemenea, investiția (finanțată prin Regio) presupune dotarea cu aparate necesare recuperării pentru păstrarea restantului funcțional, precum și echipamente IT. În acest moment, Asociația Down are în evidențe 76 de persoane. În îngrijirea directă a Centrului „Iedera” sunt 20 de persoane, însă cei care se ocupă de implementarea proiectului spun că printre beneficiarii indirecți ai proiectului de reabilitare a casei de pe str. Pasteur se numără 150 de familii.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0