Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 20, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1579 vizualizari
În perspectiva aderării României la spaţiul Schengen săptămâna această atât la Oradea cât şi în Budapesta cei mai importanţi reprezentanţi ai structurilor poliţieneşti şi miniştrii de interne din cele două ţări au avut o serie de întâlniri şi discuţii. Scopul principal a întrunirilor a fost stabilirea unor serii de măsuri care să prevină şi să combată infracţionalitatea. Câteva domenii sunt prioritare pentru Poliţia Română în perioada următoare, aşa cum au subliniat ministrul de interne Traian Igaş şi şeful Poliţiei Române Liviu Popa.
“Trebuie să găsim mijloace de stopare a grupărilor de crimă organizată. Nu am fost preocupaţi suficient de tăierea resurselor financiare ale acestor grupări care sunt deţinătoare de armament letal şi neletal”, a spus Liviu Popa.Chestorul a ma subliniat că avem nevoie de un mediu de afaceri sănătos pe care poliţia îl poate susţine tocmai prin combaterea contrabandei , de la ţigări la materiale lemnoase, sau prin combaterea muncii la negru.
Asociaţie pentru inspectori
Pentru a eficientiza activităţile propuse, Liviu Popa crede că este nevoie de o mai bună comunivare între inspectori. În acest sens, şeful Poliţiei Române a început demersurile pentru înfiinţarea unei organizaţii a şefilor de inspectorate, după modelul unguresc. Liviu Popa crede că întruniţi într-un astfel de cadru, şefii ar renunţa la orgolii şi ar avea o comunicare mai sinceră.
“Este necesar un cadru de discuţie informal, în care să existe curajul de a spune lucrurilor pe nume. Discuţiile trebuie să aibă loc sub coordonarea unui lider recunoscut şi ales de toată lumea”, a spus Popa. Chestorul a subliniat că o astfel de asociaţie există deja în Ungaria şi şi-a dovedit eficienţa.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0