Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 18, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1282 vizualizari
Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, prim adjunctul poliţiei maghiare, Halmosi Zsolt, şeful poliţiei române Liviu Popa şi şeful poliţiei de fronteră, Ioan Buda s-au întâlnit astăzi la Oradea. Scopul discuţiilor a fost stabilirea măsurilor prioritare care trebuie aplicate pentru a evita accidentele rutiere şi emigrarea ilegală.
“În urma celor două accidente rutiere tragice care s-au petrecut pe teritoriul Ungariei, trebuie să stabilim măsuri concrete privind cooperarea între specialiştii români şi cei maghiari, pentru a evita astfel de evenimente”, crede Halmosi. “De asemenea trebuie luate măsuri pentru stoparea migraţiei ilegale pe teritoriul Ungariei”, mai spune acesta. “Am atras atenţia astăzi asupra unui fenomen pe care-l avem la graniţa cu Serbia. Zilnic avem aproximativ 30 de oameni care reuşesc să treacă graniţa. Am observat o noi metode. Emigranţii se refugiază spre exmplu în autocare tehnologizate, sub scaunele pasagerilor. Am informat şi poliţiştii români despre aceste metode”, mai spune Halmosi. Dincolo de colaborarea româno-maghiară la frontieră şi în trafic, Halmosi a promis sprijin maghiar pentru intrarea noastră în spaţiul Schengen.
Se înteţesc controalele în trafic
Chestorul Liviu Popa a ţinut să precizeze în cadrul întrunirii că buna colaborare româno-maghiară este un exemplu la nivel european. “Săptămâna viitoare avm o întâlnire la Artand pentru a stabili ce măsuri să luăm pentru siguranţa traficului rutir. Trebuie să identificăm şi cauzele acestor accidente”, a spus Popa. “Nu pot să spun exact care vor fi măsurile pe care le stabilim săptămâna viitoare, dar cu siguranţă vom intensifica controalele în trafic, în ambele ţări”, a mai spus Popa.
În ce priveşte colaborarea la nivelul poliţiilor de frontieră astăzi au fost adoptate câteva decizii. “Avem nevoie de centre commune moderne la frontieră, de supraveghere prin patrule comune româno-maghiare şi de cercetări în comun a evenimentelor neplăcute care se petrec”, a punctat Ioan Buda.
aug. 10, 2017 0
iul. 20, 2017 0
iul. 07, 2017 0
iul. 06, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0