Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 05, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1601 vizualizari
După ce le-a venit de hac în Cupa României, Luceafărul a mai dat o dată de pământ cu arădenii de la UTA învingându-i şi în campionat, chiar pe terenul „Bătrânei doamne”. Luceafărul a învins sâmbătă, 5 noiembrie, cu 3-2 la Arad după ce bihorenii au deschis scorul iar UTA avut 2-1. Tibor Moldovan a reuşit o dublă de efect şi cu efect imediat în clasament unde Trupa din Felix este la numai două puncte de locul trei.
Orădenii au avut o primă şansă prin Adam Achim, cu un şut cu care bihorenii au început să-şi regleze tirul. Fundaşul stânga George Bogdan a ajuns în poziţie de şut în lateral, dar a trimis pe lângă buturi. Dominarea bihorenilor a fost concretizat în minutul 19 când Bundea a demarat pe stânga, a centrat pe şase metri iar Svarczkopf a venit la întâlnirea cu golul şi a marcat cu o reluare de cap (0-1).
UTA a avut primul şut abia pe la mijlocul primei reprize când Miron a reţinut mingea expediată de Drăghici pentru ca acelaşi jucător să rateze, mai bine zis să lufteze de la trei patru metri de poarta oaspeţilor în minutul 25. În cele din urmă duelul „Mironilor” a fost rezolvat de Alex Miron arădeanul egalând în minutul 31 după o minge prelungită cu capul de Siminic. Alex a înscris de la trei metri în poarta „tizului” său Bogdan Miron (1-1).
Arădenii au continuat să atace însă Drăghici şi-a exasperat colegii şi suporterii cu ratările sale, una dintre ele fiind consemnată în minutul 36 când a reluat cu capul aproape de bară. După ce Alex Miron a ratat şi el o ocazie, acelaşi Drăghici a şutat în pasa laterală de la 10 metri. În cele din urmă Drăghici a găsit drumul spre gol la 13 minute după reluare când l-a păcălit pe Letan, l-a întors şi a şutat pe lângă Bogdan Miron (2-1).
Luceafărul a revenit în atac dar centrarea lui Bundea a fost respinsă de portarul italian Amadio, golakeeper ce a fost salvat în minutul 60 de fundaşul Pascariu după ce italianul scăpase mingea la un şut – centrare a lui George Bogdan. Bihorenii au reuşit egalarea în minutul 63 când Tibor Molodvan a executat o lovitură liberă de la 16 metri, pe colţul scurt, mingea a lovit transversala şi a poposit în plasă (2-2).
Acelaşi omniprezent Tibor Moldovan a fost eroul oaspeţilor după ce s-a întors cu Pascariu şi Bălan în spate fiind faultat de primul dintre arădeni în suprafaţa de pedeapsă. Tot Tibi a executat penaltiul şi Luceafărul a trecut în avantaj, de tata aceasta decisiv (2-3). Luceafărul se putea impune şi mai clar însă în ultimul minut de joc, la un contraatac şcoală, Bundea i-a pasat lui Neaga însă acesta a decis să continue de unul singur şi a şutat peste poartă deşi Bundea şi Tibi Moldovan putea rămâne singuri cu Amadio. Luceafărul se impune cu 3-2 adunând 10 puncte din 12 posibile în partide cu adversari „imposibili” ca Poli Timişoara, UTA, Gaz Metan CFR Craiova (alias Tr. Severin) şi Unirea Alba Iulia.
CASETA TEHNICĂ
UTA – Luceafărul Felix 2-3 (1-1)
Au marcat. Al. Miron 31, Drăghici 58/Svarczkopf 19, Tibi Moldovan 63, 68p
UTA: Amadio– Bălan (78 Capătă), Pascariu, Pocuca, Siminic – Purece, Gligor, Hidişan (78 Neagoe), Nădăban (67 Gâlcă) – Drăghici, Miron. Antrenor: Roland Nagy.
Luceafărul Felix: B. Miron – Mihuţ, Letan, Pocian, G. Bogdan – S. Ianc, Ov. Ghilea (54 Lupuţ), Svarczkopf, Achim (84 Neaga) – Bundea – T. Moldovan. Antrenor: Călin Moldovan
foto Calin Andra; sursa: aradon.ro
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0