Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
oct. 31, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1434 vizualizari
Duminică, jandarmii bihoreni au fost solicitaţi să intervină la un caz de furt constatat de agenții de pază de la un hypermarket din Oradea. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Jandarmi Județean, un bărbat a fost descoperit încercând să sustragă diverse produse din magazin. Este vorba despre o sticlă de whiskey și de produse cosmetice. Făptașul a fost identificat ca fiind un orădean de 54 de ani. Totodată, produsele pe care acesta dorea să „uite” să le plătească se ridică la valoarea de 100 lei. În aceeași zi (30 octombrie), jandarmii au fost solicitaţi la un alt magazin, unde au identificat un bărbat în vârstă de 41 ani (din Oşorhei), care a sustras un lanţ de motoferăstrău în valoare de 103 lei. Biroul de Presă al Jandarmeriei transmite că, pe numele celor doi hoți, jandarmii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale. Ambii riscă pedepse de minimum 3 ani de închisoare sau amendă penală.
iul. 01, 2021 0
aug. 10, 2017 0
iul. 25, 2017 0
iun. 20, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0