Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
oct. 29, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 2500 vizualizari
„Dacă tăcea, filozof rămânea!” – acestea au fost cuvintele pe care președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, le-a spus în privința lui Gavrilă Grebenișan, directorul general care și-a luat adio de la fotoliul principal de la Spitalul Județean de la Oradea. Vineri, 28 octombrie, liderul social-democrat a declarat pentru bihorstiri.ro că cele relatate de Grebenișan pentru unii ziariști (cum că i s-ar fi cerut/sugerat să se retragă din calea lui Ritli Ladislau jr) reprezintă dovada unei mari „imoralități”. În opinia președintelui Mang, dacă tot dorește să pozeze în victimă și să își mențină invocata verticalitate, Gavrilă Grebenișan ar trebui să spună răspicat cine anume i-a cerut să abandoneze cursa pentru postul de manager al celui mai mare spital bihorean.
Reamintim că, în trecutul recent, liderul PSD Bihor a mai făcut diverse referiri la modul în care este condus Spitalul Județean. Spre exemplu, în vară, imediat după ce primarul Ilie Bolojan l-a desemnat drept manager interimar pe Grebenișan, Ioan Mang spune că edilul nu a respectat anumite înțelegeri verbale legate de această funcție. Pentru amănunte accesați acest link.
oct. 13, 2024 0
iul. 08, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Senatorul PSD ioan Mang ……,,Daca tacea ,filozof ramanea „…..nu era treaba lui sa se amestece,se stia de la inceput ca UDMR si Ritli Ladislau jr va cistiga …. acum vorbe multe saracia si nesanatatea bihorenilor!:))=)).Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.