Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 26, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 1 1938 vizualizari
Cel mai probabil, noul manager al Spitalului Județean de la Oradea, juristul Ritli Ladislau jr (foto), va avea drept de semnătură începând cu data de 1 noiembrie. Primarul Ilie Bolojan a declarat azi pentru bihorstiri.ro că a luat cunoștință rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de director general al unității spitalicești și că așteaptă validarea acestuia de către Consiliul de Administrație. Șefa Compartimentului Management Spitale (CMS) din cadrul Primăriei Oradea, Simona Ardelean, spune că validarea urmează să aibă loc în cursul acestei săptămâni, după care primarul va putea semna Dispoziția prin care fiul ministrului Sănătății devine oficial șef mare peste Spitalul Județean. Referitor la iuțeala cu care Comisia de Examinare a procedat luni (24 octombrie), când Ritli, rămas singur în „cursa” pentru funcția de manager, a fost supus și ultimelor două probe de concurs (prezentarea proiectului managerial și interviul), edilul nu a dorit să se pronunțe. În schimb, economista Ardelean spune că asemenea proceduri de urgență s-au mai văzut și cu alte ocazii. Șefa CMS din Primăria Oradea relatează că, în caz de unic candidat, acesta poate solicita (în scris) Comisiei de Examinare susținerea tuturor probelor de rigoare în aceeași zi. Ceea ce, aparent, s-a întâmplat și în cazul tânărului Ritli.
Fostul șef de Cabinet al lui Cseke Attila (pe când senatorul udemerist îndeplinea funcția de ministru al Sănătății) a obținut media generală de 9,73 după ce a luat 9,20 la testul-grilă, respectiv două note de 10 (pentru proiectul de management și în urma interviului de selecție). Contracandidatul său inițial, Gavrilă Grebenișan (manager interimar numit în vară de primarul Bolojan) și-a retras dosarul înainte de debutul concursului. Referitor la acest abandon, șeful Primăriei Oradea ne-a declarat doar că Grebenișan „a înțeles conjunctura”.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Nepotismul poarta un nou nume ….taticul e ministru si fiul manager la spital …totul e meritul UDMR …