Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
oct. 24, 2011 Andrei Şandor Actualitate 3 2238 vizualizari
Luni, 24 octombrie, de la ora 10, Comisia de Examinare va începe testarea nivelului de pregătire a celor doi candidați înscriși pentru ocuparea funcției de director general al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Din punct de vedere politic, ambii competitori au susținere puternică: Ritli Ladislau jr (n.b.: fiul actualului ministru al Sănătății și consilier al fostului ministru de resort, Cseke Attila) e sub protectorat UDMR, iar Gavrilă Grebenișan este interimarul numit în vară de primarul Ilie Bolojan. Examenul este compus din două părți și anume testul grilă și prezentarea proiectului de management. Conform Regulamentului de organizare a concursului, Comisia mai poate cere și un interviu de la unul sau de la toți candidații. Testul-grilă va dura două ore și are caracter eliminatoriu. Ritli jr și Grebenișan vor răspunde la întrebări referitoare la legislația specifică activității spitalului, dar și la chestiuni aferente managementului sanitar. Regulamentul mai prevede că rezultatul acestei faze a concursului trebui afișat la sediul Spitalului Județean în termen de cel mult 24 de ore de la finalizarea probei. Adică cel mai târziu marți, 25 octombrie, la miezul zilei. Dacă unul dintre cei doi potențiali manageri nu ia nota 7, cel în cauză va fi eliminat automat. Contestarea rezultatului de la prima probă poate fi depusă în termen de 24 de ore de la afișare, iar rezolvarea contestației va fi afișată după încă maximum 24 de ore. Susținerea proiectului de management de către candidați (dacă ei trec cu bine de proba 1) va avea loc vineri, 28 octombrie, de la ora 10. Rezultatele finale, în caz de contestații, vor fi făcute publice în data de 2 noiembrie. Președintele Comisiei de Examinare este medicul Gheorghe Carp, viceprimarul Municipiului Oradea.
Concurs aranjat? Pentru cine?
Trebuie spus că acest concurs nu este lipsit de emoții. Inițial, atât în mediul sanitar cât și în cel politic, se vorbea despre faptul că „omul lui Bolojan”, interimarul Gavrilă Grebenișan, e ca și instalat în funcția de manager plin al Spitalului Clinic Județean de Urgență. În cele din urmă, oarecum surprinzând pe toată lumea, juristul Ritli Ladislau a decis să candideze și el. Astfel, deși părțile implicate neagă orice fel de neînțelegeri politice, este foarte clar că partenerii de alianță locală ai PNL, reprezentanții maghiarimii, nu sunt foarte încântați de modul în care Grebenișan s-a comportat la cârma instituției. Iată de ce, în ultimele 2 – 3 săptămâni au apărut zvonuri referitoare la faptul că nu fostul șef al RAR Bihor, ci Ritli jr ar fi „beneficiarul unor aranjamente” pentru ca UDMR să preia frâiele celui mai important spital bihorean.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
Nu mai sunt emotii: Grebenisan s-a retras ca doar trebuie sa castige :”fiul tatalui sau” Culmea era sa ramana si Grebenisan in concurs ca sa auzim apoi pe R.jr „eu am venit prin concurs aic! Sa ramana acolo ca sa maimutareasca un concurs despre care stia toata lumea ca va fi atribuit si nu castigat de Ritli jr. Macar de-ar fi multi ca Grebenisan!!!
Nu mai sunt emoti!! Grebenisan s-a retras, ca doar n-o sa participe la un concurs despre care toata lumea stia ca trebui sa castige Ritlij r. Bine ca avut demnitatea sa nu gireze cu prezenta lui o mascarada de concurs ca sa auzim la nesfarsit apoi :”Eu am venit aici prin concurs”!
Macar de-ar fi cat mai multi oameni ca Grebe !!!
Grebenisan s-a retras < Ritli jr va alerga de unul singur .Bravo Grebe ca nu ai girat prin prezenta ta o mascarada de concurs.