Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
oct. 21, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 3449 vizualizari
Timp de 6 săptămâni, în fiecare zi de vineri, Centrul de Osteoporoză de pe Calea Clujului, nr. 93, îi va controla pe cei care vor răspunde pozitiv la apelul Organizației de Femei (OF) a PNL Oradea. Joi, 20 octombrie, șefa femilor liberale din municipiu, Florica Cherecheș (foto stânga), a prezentat un nou proiect menit să contribuie la depistarea din timp a unei boli despre care specialiștii susțin că poate fi contractată mult mai ușor decât cancerul la sân și cel de col uterin luate împreună. Este vorba despre osteoporoză, o maladie „care nu doare”, dar care este extrem de periculoasă, mai ale în cazul femeilor trecute de o anumită vârstă. Cherecheș spune că OF a PNL Oradea a transmis deja informări către entități precum Uniunea Județeană a Pensionarilor sau Uniunea Femeilor, conducerile acestora urmând să facă selecția în vederea trimiterii oamenilor la controlul gratuit. Conform înțelegerii cu Centrul de Osteoporoză, în perioada de campanie (o lună și jumătate), firma oferă o reducere de 30%, restul fiind plătit de către OF a liberalilor din Oradea. De asemenea, pensionarii au din oficiu o reducere de 30%. După cum a precizat șefa liberalelor din municipiu, în fiecare zi de consultație aferentă acestei campanii, aproximativ 20 de persoane pot fi controlate. Medicul Ioana Mihăilă (foto dreapta), deținătoarea Centrului de Osteoporoză, a precizat că este foarte importantă verificarea în cauză, mai ales că, după o vârstă anume, o fractură de șold conduce în majoritatea cazurilor la deces în decurs de un an de zile de la producerea accidentului. Totodată, dr. Mihăilă a menționat că estimările vorbesc despre faptul că, până în anul 2050, peste jumătate din populația României va fi una trecută de vârsta de 50 de ani. Adică taman segmentul cel mai vulnerabil în materie de osteoporoză. Un control la Centrul de pe Calea Clujului costă, în mod normal, 90 lei.
Reamintim că acesta este al treilea proiect de Sănătate inițiat de PNL Bihor, după cel legat de glicemie (link), respectiv cel privind depistarea cancerului la sân (link).
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0