Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Editorial 2 2113 vizualizari
Doctor în psihologie și aspirant la titlul de mare diplomat, Radu Țîrle (încă președinte al Consiliului Județean Bihor) a lipsit de la cursurile în care se predă despre modul în care o persoană aflată într-o funcție publică trebuie să gestioneze relația cu presa. Fie ea și cea locală. Lunea trecută, nervos că intențiile lui de a pleca din PNL au ieșit deja în spațiul public și că nimeni nu vrea să înțeleagă ce mare bincuvântare este el pentru județul Bihor (pe al cărui bine îl urmărește, dar nu-l ajunge din urmă), Țîrle și-a dat în petec. După ce a mimat un dialog cu ziariștii, șeful CJ s-a ridicat, a mulțumit și a părăsit furtunos sala, lăsând cu ochii în Soare vreo 10 reprezentanți ai mass-media locale care mai doreau să îi adreseze anumite întrebări. Președintele a plecat, dar nu înainte de a spune: „Dacă mai doriți alte detalii, citiți Bihoreanul!” (n.b.: săptămânal local în care a fost publicat un material despre dedesubturile scandalului dintre Țîrle și PNL, bazat pe relatările protagonistului). Cred că opinia publică, care nu e obligată să fie la curent exclusiv cu modul de abordare de către un anumit organ de presă al unui subiect de interes general, are dreptul să cunoască niște amănunte. Spre exemplu faptul că, încă din 7 octombrie (imediat după o conferință de presă de la sediul PNL, în care deputata Lucia Varga a confirmat că a fost propusă ridicarea sprijinului politic pentru Radu Țîrle), mai mulți jurnaliști l-au căutat pe președintele CJ pentru a-i solicita o reacție. Inclusiv subsemnatul. Negăsindu-l, l-am contactat pe purtătorul de cuvânt Mircea Jacan, care l-a scuzat pe șeful său spunând că e plecat în județ și că nu are semnal la telefon. A doua zi, la evenimentul de inaugurare a Podului Densuseanu 2, i-am adresat lui Radu Țîrle în mod direct întrebarea: „Plecați la PDL?”. „Vorbim luni!”, a răspuns liderul CJ, zâmbind cu subânțeles. Se pare că, între timp, din motive pe care doar fostul senator și eurodeputat îl cunoaște, Țîrle a fost disponibil pentru colegii noștri de la săptămânalul menționat, cărora le-ar fi povestit cu lux de amănunte despre situația lui și despre motivele care îl fac să vrea să părăsească barca liberală. Sper să nu fiu greșit înțeles: îi felicit pe co-breslașii mei pentru că l-au convins pe Radu Țîrle să li se confeseze. Dar gestul actualului șef de județ poate fi catalogat drept discriminatoriu: ori le răspunzi tuturor celor care te caută în legătură cu un subiect (că nu este vorba despre sute de ziariști orădeni!), ori taci și aștepți să vina conferința de presă pe care oricum ai anunțat-o. Ba mai este și a treia variantă, în caz că ai o jenă: îl rogi pe porte-parole, mai ales că e fost ziarist cu mare experiență, să formuleze un comunicat de presă pe care să-l transmiți jurnaliștilor. Chiar cred că cetățenii ar fi meritat un astfel de tratament. Căci, să ne înțelegem bine, domnule președinte al CJ Bihor: oricât ne-ați huli (pe unii dintre noi) și oricât de șpăgari de-ai lui Beni Rus ne-ați considera (ați făcut-o în acea conferință de presă), să știți că, totuși, suntem cei care îi informăm pe toți cetățenii județului: prin tipărituri, prin sticla televizorului, prin undele radio și via world wide web. Iar dumneavoastră nu aveți dreptul de a le spune oamenilor (foștilor dumneavoastră votanți) că, dacă vor să știe mai multe (decât cele ce se pot intui și decât evidențele de netăgăduit), nu au decât să citească un anumit ziar! L-ați transformat cumva în Monitorul Oficial al președintelui CJ Bihor? M-aș mira. Drept pentru care, independent de chestiunile politice legate de partidul care v-a ajutat să deveniți lider al județului, consider că aveți obligația, să zicem morală, de a reface greșeala tactică de luni, 10 octombrie, și să dați explicații cu subiect și predicat în fața tuturor jurnaliștilor orădeni. Practic în fața bihorenilor pe care îi invocați atunci când vă referiți la triumful din alegerile de acum 3 ani.
aug. 19, 2014 0
mart. 26, 2014 0
feb. 04, 2014 0
ian. 31, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0