Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 15, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1044 vizualizari
Luceafărul Felix şi Poli Timişoara se întâlnesc sâmbătă, de la ora 11, la Sânmartin, pentru jocul de campionat din liga secundă. Cele două echipe s-au mai întâlnit în pregătiri, în presezon, când Timişoara a trecut de orădeni cu 2-0. Golurile au fost marcate atunci de Ricketts şi Pătraş. Antrenorul lui Poli, Valentin Velcea, a avut la dispoziţie în această săptămână, tot lotul de jucători cu excepţia lui Poparadu şi Jitaru, care s-au pregătit separat din motive medicale.
La bănăţeni ar putea evolua şi Cătălin Chiş, fostul căpitan de echipă al lui FC Bihor, jucător ajuns la Poli liber de contract. Bihorenii nu au de ce să se teamă de meciul cu „viola” pentru că hârtia îi arată ca favoriţi pe timişoreni, cu un lot superior valoric. Este un meci din care Luceafărul nu are numai de câştigat.
Marea favorită la promovare, practic vicecampioana naţională en-titre, Poli Timişoara a avut şi jucători la loturile naţionale. Tosaint Ricketts a jucat marţi seara sub culorile reprezentativei Canadei, atacantul celor de la Poli a intrat pe teren în minutul 70 al duelului cu Puerto Rico (0-0), confruntarea contând pentru preliminariile Campionatului Mondial 2014. Ceilalţi polişti convocaţi, Florin Ilie şi Artur Pătraş, nu au evoluat pentru reprezentativele lor, România Under 21, respectiv Moldova.
Partida va fi condusă la centru de arbitrul Dan Dreve (Cluj-Napoca), ajutat la cele două tuşe de Petre Câmpeanu (Cluj-Napoca), respectiv Monica Rigo (Cluj-Napoca); Rezervă: Ervin Kegyes (Satu Mare).
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0