Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 14, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1374 vizualizari
În zilele de 19 și 20 octombrie, Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” din Municipiul Beiuș va fi gazdă pentru zeci de interpreți de folclor sosiți în Bihor din toate colțurile țării, dar și din străinătate. A 5-a ediție a Festivalului „Cântă, cântă, gură scumpă” își propune din nou să aducă o bucurie de nedescris în inimile iubitorilor de folclor, care vor avea ocazia să asculte 40 de concurenți acompaniați de Orchestra „Rapsodia Bihoreană” condusă de Liviu Buțiu. Principalii organizatori ai evenimentului, soții Florina și Florin Mariș-Hinsu, au declarat vineri (14 octombrie) că artiștii aleși pentru ediția din acest an a festivalului sunt deosebit de talentați și că juriul va avea o sarcină foarte grea în ceea ce privește decernarea premiilor. Pentru a completa programul, s-a decis invitarea la Beiuș a laurețailor edițiilor precedente, aceștia urmând să susțină recitaluri. De asemenea, spectatorii vor putea aplauda prestațiile scenice ale unor invitați precum Cornel Borza, Emilia Bubulac, Vasile Chioran, Rodica Pop Seling, Liliana Laichici, Gheorghe Roșoga, Florentina și Petre Giurgi, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu. Potrivit lui Florin Mariș-Hinsu, sunt deja pregătite și susprize pentru iubitorii de folclor care vor fi la Beiuș (sau în fața televizorelor, căci evenimentul va fi transmis de Favorit TV). Astfel, în afara concursului, pe scena Casei de Cultură beiușene vor urca, printre alții, Călușarii de la Scornicești, Ansamblul de Păstrare a Tradițiilor „Gheorghe Nistor” din Micherechi (Ungaria), dar și Pera Godorovici alături de Formația de Tamburași din Serbia. Marele Premiu al Festivalului „Cântă, cântă, gură scumpă” este în valoare de 1.500 lei, iar premiul I constă în 1.000 lei. Locul II va primi suma de 800 lei, iar Locul III se va alege cu 700 lei. Organizatorii vor oferi și câteva mențiuni. Artiștii concurenți vor interpreta o doină și un câtec de joc. Intrarea publicului va fi liberă. Spectacolul-concurs se va desfășura începând cu ora 18 în ambele seri. Manifestarea culturală are loc cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, a Primăriei și Consiliului Local Beiuș, respectiv a Asociației Culturale Opera Per Sempre.
mai 23, 2019 0
sept. 08, 2018 0
mai 24, 2017 0
dec. 17, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0