Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
oct. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 2179 vizualizari
În premieră, în acest an, concursul de Rezidențiat se va desfășura descentralizat, în mai multe centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu subiecte proprii în fiecare oraș. Înscrierile pentru concursul care va avea loc în 20 noiembrie se pot face până vineri (7 octombrie), la sediul Direcției de Sănătate Publică. La această ediție, absolvenţii de Medicină şi Farmacie vor intra în „luptă” pentru 3.810 locuri şi posturi, dintre care 2.998 locuri şi 812 posturi. Conform datelor afișate pe portalul Ministerului Sănătății, 2.600 de locuri sunt pentru Medicină, 290 pentru Medicină Dentară şi 108 pentru Farmacie. Pe lângă descentralizarea Rezidențiatului, în 2011, Ministerul Sănătății (MS) intenționează să se axeze pe pregătirea medicilor în specialităţile deficitare. Prin urmare, după cum precizează ministrul Ritli Ladislau, „posturile scoase la concurs sunt, în principal, pentru medicina de urgenţă, ATI, neonatologie, oncologie și farmacie clinică”. Concursul din 20 noiembrie se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări și va dura 4 ore. Regulamentul Rezidențiatului prevede că ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, iar pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post. MS informează că posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu vor putea fi alese de alţi candidaţi. Pentru mai multe informații accesați acest link.
nov. 11, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mai 29, 2020 0
apr. 22, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0