Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 18, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1040 vizualizari
După o serie de rezultate slabe FC Bihor a reuşit să câştige din nou un meci oficial, al doilea în acest sezon. Orădenii, la care italianul Gabbanini a debutat pe banca tehnică, s-au impus cu 1-0, la Baia Mare, prin golul marcat de Sorian (FOTO) însă succesul i se datorează portarului Pogacsics care şi-a salvat echipa în final de la trei goluri ca şi făcute.
Prima ocazie a partidei i-a aparţinut lui Sfârlea care a trimis din lovitură liberă pe direcţia lui Bota. Apoi Mărkuş a fost aproape de gol dar s-a accidentat, lovindu-se de portarul Bota. Gazdele au ripostat abia în minutul 31 când Duruş l-a pus la încercare pe Pogacsics.
După reluare jocul s-a mai animat iar Selagea a ratat în debut pentru ca Florean să rateze o şansă uriaşă cu un şut peste poartă de la 10 metri, central. Imediat a ratat şi Maramureşul prin Dragoş la o reluare de cap. Până la urmă Bihorul acea să înscrie golul victoriei în minutul 56 când Sorian a executat perfect o lovitură liberă, mingea poposind în plasă după ce a lovit în prealabil bara. La câteva secunde după gol Diarra a avut şansa de a marca golul doi.
Pe final de meci Pogacsics a făcut minuni. În minutul 84 a respins incredibil şuturile lui Duruş şi Oltean pentru ca în ultimul minut să aibă un reflex de senzaţie la o deviere a lui Dragoş iar Bihorul învaţă din nou să învingă, acum învaţă de la italianul Gabbanini.
CASETA TEHNICĂ
FC Maramureş – FC Bihor 0-1 (0-0)
A marcat: Sorian 56
FC Maramureş: Bota – Oltean, Hodor, Faye, Duruş – Achim (87 Brata), Poiană, Nicoară (74 Urs), Roman – Dragoş, V.Pop (60 Filip). Antrenor: Romică Buia.
FC Bihor: Pogacsics – Diarra, Muscă, Oltean, Lupu – Sfârlea (69 Pop), Coroian (74 M. Popa), Danci (46 Sorian), Selagea, Florean – Mărkuş. Antrenor: Leonardo Gabbanini
Cartonaşe galbene: Achim/Danci
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0