Actualizat noiembrie 25th, 2024 8:24 AM
sept. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2675 vizualizari
Circulația pe șoseaua care leagă Oradea de Aleșd s-a desfășurat cu greutate în cursul zilei de vineri (16 septembrie), în jurul orei 12:30. Gâtuirea s-a datorat unui accident rutier în care au fost implicați mai mulți participanți la trafic și în urma căruia un om a ajuns la spital. După cum relatează Biroul de Presă al Poliției bihorene, un clujean de 48 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de autovehiculul care circula în faţa sa. Prin urmare, respectivul a acroşat din spate semiremorca unui autotractor cu numere de Brăila (și condus regulamentar de un șofer în vârstă de 37 de ani), după care a pătruns pe contrasens. Acolo, autoutilitarea clujeanului a intrat în coliziune cu semiremorca unei alte autoutilitare, la volanul căreia se afla un cetățean din comuna Iara (Cluj). Polițiștii informează că accidentul de pe DN 1 s-a soldat cu rănirea unui bihorean de 42 de ani, pasager în mașina care nu a păstrat distanță corespunzătoare și care, aparent, a cauzat incidentul rutier. Bărbatul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
aug. 25, 2020 0
sept. 18, 2017 0
sept. 11, 2017 0
aug. 31, 2017 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0