Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 08, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1178 vizualizari
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș îl cercetează în stare de libertate pe bărbatul de 34 de ani care a provocat un scandal-monstru la Ștei. Cel puțin așa a relatat joi presa centrală. În urmă cu două zile, respectivul a provocat alertarea forțelor de ordine după ce nu a plătit contravaloarea combustibilului cu care și-a alimentat mașina. Polițiștii șteieni au făcut apel la colegii lor mascați pentru a-l captura pe cetățeanul care a devenit extrem de recalcitrant, amenințându-i pe oamenii legii cu un topor și cu pietre. În cele din urmă, într-un cartier din orașul Ștei au făcut uz de armă și, după câteva focuri de avertizare, au tras aupra suspectului un foc. Glonțul l-a nimerit pe cel în cauză în gamba stângă, iar victima împușcăturii a fost adus la Oradea pentru a fi operat. Apoi, bărbatul a dispărut din Spitalul Județean, surse medicale declarându pentru bihorstiri.ro că acesta s-a externat pe proprie răspundere. Totuși, el nu a scăpat de răspundere pentru scandalul declanșat. După ce familia lui a chemat Ambulanța pentru că bărbatului i-a fost rău, polițiștii s-au alăturat și ei acțiunii de transport la spital. După imobilizarea pacientului într-un aparat gipsat, oamenii legii l-au internat la Clinia de Neuropsihiatrie din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”.
iul. 08, 2024 0
dec. 11, 2023 0
apr. 27, 2023 0
dec. 21, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0