Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 08, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1342 vizualizari
Una dintre doleanțele UDMR în vederea păstrării fotoliului de ministru al Sănătății și a menținerii calmului în actuala coaliție de guvernare s-a îndeplinit. Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri (7 septembrie) trecerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sub coordonarea Ministerului Sănătății (MS). Deținătorul portofoliului, orădeanul Ritli Ladislau (foto), a explicat după ședința de ieri că MS va avea rol de coordonator al CNAS în aplicarea politicilor și programelor guvernamentale în domeniul sănătăţii. Altfel spus, se dorește o corelare a politicilor naţionale de sănătate realizate de minister cu politicile financiare ale serviciilor de sănătate. Ritli spune că MS va aviza sau va emite aviz conform pentru următoarele documente: proiectul de buget de venituri şi cheltuieli al CNAS, rectificarea bugetului, proiecte de acte normative ale CNAS, planul de activitate şi raportul anual, statutul, documentele de cooperare naţională ale instituţiei. De acum înainte, CNAS va raporta sau va prezenta rapoarte trimestriale sau anuale în fața MS, care va avea și atribuţii de control al licitaţiilor privind medicamentele specifice programelor naţionale şi al caselor judeţene de asigurări de sănătate. În calitatea sa de ministru, potrivit paginii web a Guvernului, dr. Ritli Ladislau va fi invitat permanent al consiliului de administraţie al CNAS și îl va prezida, dar fără drept de vot.
aug. 02, 2024 0
nov. 11, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mai 29, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0