Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 06, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1144 vizualizari
Victor Piţurcă a prefaţat întâlnirea de marţi dintre România şi Franţa din preliminariile Campionatului European din 2012 spunând că un rezultat de egalitate ar fi bun, în spacial pentru moralul jucătorilor de la echipa naţională, dar, pentru a continua să spere la calificare, tricolorii au nevoie de o victorie.
„Am analizat bine jocul Franţei, nu joacă foarte bine, dar câştigă pentru că are jucători valoroşi. La Tirana au condus repede cu 2-0 şi n-au mai forţat. De aceea au dat senazaţia că jocul lor a şchiopătat. Echipa pe care o aveau la Euro era mai închegată, acum e în reconstrucţie. Egalul ar fi un rezultat bun, de palmares, dar noi avem nevoie de victorie pentru a avea şanse bune de calificare. Plus că trebuie să se mai împiedice şi Bosnia”, a spus selecţionerul.
Antrenorul echipei naţionale a recunoscut superioritatea francezilor în toate compartimentele, însă este de părere că din astfel de confruntări pot să apară jucători care să devină soluţii pentru viitor.
„Nu cred că le suntem superiori la niciun capitol. Am făcut toate calculelele şi nu vedem unde le-am putea fi. Le-am spus jucătorilor că din astfel de meciuri se nasc vedetele şi echipele. Aşa s-a întâmplat şi la Constanţa, la meciul cu Cehia, când am promovat cinci, şase jucători, iar în preliminariile următoare ne-am calificat în dauna Olandei”, a explicat Piţurcă, tehnicianul oferind în acest sens exemplul lui Chiricheş, fundaşul Pandurilor putând să-şi facă debutul ca titular pentru echipa naţională chiar în partida de marţi: „Dacă va intra în teren înseamnă că am încredere în calităţile lui. Nu ar trebui să-i fie frică de francezi, ce, au patru picioare? Sunt jucători valoroşi, dar şi românii au valoare. Orice jucător, oricât de mare ar fi, poate greşi. Aşa şi Chiricheş. Dar el nu are decât de câştigat la acest meci”.
Selecţionerul nu este mulţumit de starea terenului de pe Naţional Arena şi spune că aşteaptă sprijinul publicului la meciul decisiv împotriva echipei lui Laurent Blanc.
„Terenul nu a fost foarte bun la antrenamentul pe care l-am făcut pe noul stadion, se rupeau brazdele. S-a lucrat la el şi am înţeles că s-au ameliorat problemele. Faptul că vom fi încurajaţi de 50.000 de suporteri ar trebui să constituie un avantaj pentru noi. Sper să fie alături de noi indiferent ce se va întâmpla. Să nu înceapă să murmure şi să ne încurajeze până la ultimul fluier”, a conchis Piţurcă.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0