Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 31, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2030 vizualizari
Primăria municipiului Oradea anunţă o nouă rundă de strângere de gunoaie electronice și electrice (aparatură dezafectată sau stricată). Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, orădenii putând astfel să se scape în condiții civilizate de de obiectele de acest gen de care nu mai au nevoie. Așa cum, probabil, unii s-au obișnuit deja, în Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de primărie vor fi amplasate în cinci locații:
1. Cartierul Rogerius – în parcarea Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”;
2. Cartierul Rogerius – zona intersecţiei străzilor Sovata și Fagului;
3. Cartierul Ioşia – în parcarea de la supermarketul Penny;
4. Cartierul Nufărul – zona ultimei staţii de tramvai;
5. Calea Clujului – lângă Maternitatea din Oradea. Municipalitatea remaintește pe această cale că containerele speciale vor sta la dispoziția celor interesați între orele 8 – 18.
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe menționate mai sus vor fi preluate de firma Bene Internaţional. Cetățenii mai trebuie să știe că pentru cantităţi mari de deșeuri electronice/electrice, persoanele fizice şi/sau juridice, respectiv asociaţiile de locatari pot contacta societatea Bene Internaţional sunând la unul dintre numerele de telefon 0259.406.276 sau 0735.333.828. Firma asigură preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
iun. 10, 2017 0
apr. 01, 2017 0
feb. 03, 2015 0
ian. 09, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0