Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 29, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 1 2335 vizualizari
Spre deosebire de anii trecuți când s-a încercat aducerea cu (aproape) orice preț a unor strar-uri internaționale, în 2011, organizatorii festivalului Toamna orădeană nu se mai bagă la avioane. Probabil și din cauza perioadei de criză financiară. Luni, 29 august, cu mai puțin de o lună înainte de debutul efectiv al manifestărilor, directorul Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, a prezentat date despre evenimentul toamnei. Startul va fi dat în 23 septembrie, spectacolele și celelalte momente inlcuse urmând să se întindă pe durata a 3 săptămâni. Totul va culmina, ca de obicei, cu Ziua Orașului (12 octombrie). Weekend-ul (23 – 25 septembrie) va fi dedicat concertelor în aer liber, susţinute de artiştii locali amatori. Locația: parcarea de pe str. Independenţei. Intenția Municipalității, spune Bunoiu, este de a susţine astfel tinerele talente, care vor putea folosi această oportunitate pentru a cânta în faţa publicului orădean. Următorul final de săptămână va avea loc sub semnul băuturilor alcoolice tradiționale. Ca și anul trecut, Parcul 1 Decembrie va găzdui atât Târgul Pălincarilor şi Festivalul Vinului. Organizatorii au invitat pentru aceste două evenimente ansambluri folclorice din Bihor, Timiş, Tulcea și Olt. Ultimul weekend al Toamnei orădene (7 – 9 octombrie) va însemna cele mai așteptate concerte. În 2011, orădenii vor putea să sărbătorească ziua orașului lor participând la prestațiile live semnate Fly Project, Șuie Paparude, Trupa Veche, VH2, Connect – R, respectiv Zdob şi Zdub. În cadrul conferinței de presă de azi (29 august), șeful Casei de Cultură a Municipiului a declarat că intrarea la manifestările/concertele în aer liber va fi gratuită. În schimb, doritorii vor trebui să plătească pentru a vedea concertele care au loc în săli de spectacole. Biletele vor costa între 10 lei și 20 lei. Promovarea Toamnei orădene din acest an se vrea a fi mult mai amplă. În vederea scoaterii din case a unui număr cât mai mare de cetățeni, CCM va merge pe ideea reclamei de tip „socio-media”, respectiv promovarea manifestărilor pe site-ul festivalului, dar și pe facebook și pe mai multe bloguri foarte cunoscute din ţară. Vom reveni cu programul detaliat al ediției din acest an a Toamnei orădene.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0