Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1204 vizualizari
După 4 ani de activități fruaduloase și doi ani de cercetări ale polițiștilor, administratorul, asociații și angajații unei firme de schimb valutar au fost trimiși în judecată. Este vorba despre celebrele înșelătorii cu panouri ademenitoare care afișau cursuri valutare tentante (foto), dar care, în realitate, nu erau cele practicate de firmă. Doar că clienții nu își dădeau seama de escrocherie decât după ce plecau din incinta casei de schimb valutar și confruntau suma de bani primită cu cea de pe panou. În repetate rânduri, clienții păcăliți au chemat Poliția, dar aceasta nu avea ce să facă, iar oamenii de la Protecția Consumatorului au luat doar măsuri temporare prin care sistau activitatea firmei până afișarea corectă a cursului de schimb
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea (BCCO) au finalizat cercetările faţă de un bulgar de 34 de ani, care administra o firmă cu sediul în Timişoara, având ca obiect de activitate schimbul valutar. Alți trei conaționali ai bulgarului erau asociații acestuia, iar alți nouă oameni erau angajaţi ai respectivei firme (în Oradea și în Timișoara). De asemenea, au fost cercetate încă 16 persoane angajate ale societăţii, în același dosar. Infracțiunile pentru care acest grup va merge în fața instanței de judecată sunt: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup de crimă organizată în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Povestea șmecheriei valutare
Administratorul, asociaţii şi cei şase angajaţi ai societăţii sunt acuzaţi că, între 2006 și 2009, au elaborat o strategie de afişare a cursului de schimb valutar practicat de firma respectivă, menită să inducă în eroare clienţii şi, prin amăgire, să îi determine să vândă valuta la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţă. Astfel, la fiecare din cele cinci case de schimb valutar deschise în zona centrală a Municipiului Oradea au fost amplasate panouri care conţineau informaţii contradictorii cu privire la cursul valutar de schimb practicat, care puteau induce în eroare clientul neavizat cu privire la preţul real de cumpărare a valutei. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la BCCO au fost identificate cinci modalităţi frauduloase de afişare incorectă a informaţiilor de schimb valutar, prin care clienţii să fie înşelaţi cu 0,5 – 0,6 lei la fiecare euro schimbat. Clienţii erau induşi în eroare prin observarea pe panoul din stânga a unor cursuri de schimb mai mari cu 0,015 – 0,08 lei/euro faţă de cele practicate de casele de schimb concurente din zonă. Angajaţii caselor de schimb îşi menţineau în eroare clienţii, cărora nu le comunicau verbal cursurile reale de schimb practicate de societate, afişate în partea dreaptă jos a panourilor. Astfel, la fiecare din respectivele case de schimb valutar din Oradea au fost amplasate atât în exterior, cât şi în interior (şi la o distanţă de 2 – 3 cm) câte două panouri care conţineau un volum mare de informaţii referitoare la cursul de schimb pentru cecuri de călătorie, comisionul practicat, cursul BNR, cursul de schimb pentru bancnote uzate etc. Scopul a fost înșelarea clientului neavizat sau grăbit cu privire la informaţia principală de interes pentru acesta, respectiv cursul la care urma să fie cumpărată valuta. În cadrul grupului au fost atraşi 16 angajaţi de la cele cinci case de schimb valutar deţinute de societate, care au fost instruiţi cu privire la modul de amplasare a celor două panouri, la cifra cursului ce trebuia afişat, la ademenirea verbală a clienţilor, la omisiunea de a-i informa verbal cu privire la cursul real de schimb ce urma să fie practicat şi la suma pe care urmau să o primească, precum şi la refuzul de a restitui sumele cu care au fost păgubiţi.
Pușcărie între 3 și 20 de ani!
În cei 4 ani de activitate, casele de schimb patronate de cetățenii bulgari au înșelat 232 persoane. Suma integrală identificată de polițiști ca fiind prejudiciul adus clienților în cauză este de aproape 300.000 lei. au fost înşelate 232 de persoane, prejudiciul total în cauză fiind de 292.677,8 lei. Angajații de la BCCO cer trimiterea în judecată a unui grup de 8 persoane în acest caz. Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor transmite că, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii ar putea fi condamnați la închisoare între 3 şi 20 de ani.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0