Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 22, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1396 vizualizari
Luni, 22 august, senatorul UDMR Cseke Attila a venit în fața presei locale pentru prima dată de la momentul demisiei de la cârma Ministerului Sănătății. Pe lângă discuțiile referitoare la activitatea sa din cadrul Guvernului României, jurnaliștii au fost extrem de atenți atunci când parlamentarul bihorean a vorbit despre alegerile din 2012. Întrebat de reporterul bihorstiri.ro despre funcția care l-ar tenta mai mult (cea de primar al Municipiului Oradea sau cea de președinte al Consiliului Județean Bihor), Cseke a declarat că, în principiu, formațiunea politică din care face parte va analiza situația și va decide dacă și pentru care post va fi cazul să candideze. „Niciodată în cariera mea nu am avut proiecte pe termen mediu și lung. Nu m-am gândit ce se va întâmpla peste 1, 2 sau 3 ani. M-am axat mereu pe mandatul în curs. Și acum, am acest mandat de senator la care mă întorc”, spune fostul ministru al Sănătății. Tânărul politician menționează că, probabil în preajma alegerilor, UDMR să facă o analiză și să decidă care este funcția pentru care eventula ar putea să candideze. Și dacă va rămâne în politică, după cum însuși Cseke Attila a precizat. „Așa cum nu m-am gândit niciodată că voi fi ministru, iar ministru al Sănătății în niciun caz, este prea devreme să mă pronunț”, a declarat azi senatorul. Udemeristul spune că se întoarce cu mare plăcere în Camera Superioară a Parlamentului, job-ul de senator fiind „altceva” în comparație cu cel de ministru. Cseke nu ascunde că funcția pe care a ocupat-o până nu demult i-a scos peri albi și l-a făcut să slăbească câteva kilograme, dar promite că prioritar pentru el nu va fi recuperarea greutății pierdute, ci munca din Senat. De asemenea, demnitarul spune că va anunța opinia publică despre intențiile sale legate de alegerile locale din 2012.
Posibilitatea ca Cseke Attila să pornească în chip de candidat la localele de anul viitor nu ar fi nicio noutate. Reamintim că actualul senator a fost ales în Consiliul Local al Municipiului Oradea în urma alegerilor din 2008, renunțând ulterior la loc pentru a putea pleca la București. De asemenea, conform unor informații neoficiale din zona liberală, Cseke ocupă o poziție foarte bună în sondajele comandate de USL. Dacă pare clar că primarul în funcție, Ilie Bolojan, va fi candidat al alianței pentru acest post pe care, aparent, nu poate să îl piardă, s-ar putea ca tânărul reprezentant al UDMR să fie trimis în lupta electorală din 2012 pentru câștigarea șefiei Consiliului Județean. Asta în primul rând dacă președintele UDMR Bihor, Kiss Alexandru, va decide să nu se mai înscrie în această cursă.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0