Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 10, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1615 vizualizari
Direcția Generală Anticorupție (DGA) a informat azi (10 august) printr-un comunicat de presă despre un caz în care un cetățean străin a încercat să dea șpagă pentru a scăpa de un dosar penal întocmit pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Ofiţerii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor l-au prins în flagrant, sub coordonarea unui procuror, pe austriacul H. G., în timp ce acesta dădea 120 euro unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Ideea era ca suma de bani să îi facă pe oamenii legii să nu întocmească un dosar penal privind o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere.
Evenimentul de la care s-a pornit a fost consemnat în noaptea de marți spre miercuri (9/10 august), în jurul orei 01:40, când un agent-şef din cadrul Biroului de Ordine Publică – Compartimentul de Siguranţă Publică şi Patrulare al Poliţiei Municipiului Oradea, a oprit un autoturism pe strada Moscovei. Mașina avea numere de Austria și era condusă de un orădean în vârstă de 33 ani. „În autoturism se mai aflau două persoane (n.b.: un român și un austriac). Deoarece conducătorul auto emana o puternică halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a refuzat atât testarea, cât şi recoltarea de probe biologice”, se arată în comunicatul DGA. Având în vedere starea de fapt, cei trei cetățeni din mașina oprită au fost conduși la sediul Poliţiei orădene pentru întocmirea de acte premergătoare faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform oamenilor de la anticorupție, „după întocmirea actului constatator, cetăţeanul austriac a promis diferite sume de bani agenţilor de poliţie V. O. şi P. H. pentru a nu se întocmi dosar penal şi pentru a anula actele de constatare a infracţiunii. Poliţiştii au refuzat această propunere şi au denunţat fapta ofiţerilor din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor care, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au organizat şi realizat flagrantul. Astfel, austriacul H. G. a fost surprins în timp ce oferea banii menționați pentru anularea actelor de constatare. DGA informează că în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de H.G. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, conform art. 255 al. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, dar și faţă de șoferul român care a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Austriacul a fost reţinut pentru 24 de ore, el urmând a fi prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.
feb. 08, 2024 0
sept. 19, 2023 0
ian. 10, 2023 0
iul. 08, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0