Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 31, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2681 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Kiss Alexandru (foto), a tras un semnal de alarmă în ședința ordinară de vineri, 29 iulie, în direcția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Potrivit lui Kiss, începând din septembrie, angajații instituției ar putea să rămână cu buzele umflate în ziua de salariu. Fostul șef al județului a criticat conducerea actuală a Direcției pentru faptul că a oprit procesul de externalizare a unor servicii, inițiată Executivul CJ și aprobată de plenul forului. „Am decis externalizarea, în ideea reducerii fondului de salarii”, a reamintit Kiss aleșilor bihorenilor, informându-i cu privire la faptul că procesul a fost stoptat. Se pare că și din cauza acestei situații, vor fi probleme cu lefurile angajaților de la DGASPC. „După calculele mele, din septembrie nu vom mai plăti salarii!”, a declarat Kiss Alexandru în fața consilierilor și a unor directori din cadrul CJ Bihor, transmițând șefilor vizați să facă bine să ducă mai departe demersurile vizând externalizarea. „Nici nu știu de ce le-a oprit. Nu e în subordinea mea, dar dacă analizăm matematic ajungem la rezultatul că în două luni nu vom mai putea plăti salarii pentru că depășim fondul”, a tunat vicepreședintele udemerist. Ca și în cazul lipsei de strategii economice (link), Kiss a țintit înspre biroul liberalului Dumitru Voloșeniuc, care supervizează activitatea activității economico-financiare a Consiliului Județean. Mult mai tranșant referitor la acest aspect s-a dovedit Ionel Avrigeanu. Pedelistul s-a arătat indignat de faptul că un director de instituție aflat sub tutela CJ își permite să ignore o hotărâre a legislativului județean. De altfel, liderul grupului PDL i-a și cerut lui Kiss (în calitatea de președinte de ședință, în absența celorlalți membri ai Executivului) să dispună ca directorul DGASPC, Călin Puia (PNL), să fie prezent la următoarea ședință de plen. „Nu poate cineva să oprească sau să pornească o astfel de acțiune. Este o hotărâre de consiliu, iar cineva trebuie să o ducă la îndeplinire!”, a spus Avrigeanu. Acesta a mai adăugat că ar fi cel puțin de bun simț ca toți directorii subordonați CJ Bihor, care unt vizați de anumite subiecte de pe ordinea de zi a ședințelor, să fie prezenți în sala de plen. Revoltat de situație, democrat-liberalul a reamintit că Puia „nu a avut decența să participe nici măcat la investirea sa în funcție”, ceea ce a fost o adevărată premieră pentru județul Bihor. În acord cu Ionel Avrigeanu, vicepreședintele Kiss consideră că ar fi în interesul directorilor să fie prezenți la ședințele în care se dicută soarta instituțiilor pe care aceștia le conduc. „Nu vom trimite invitații speciale, dar sper că toți directorii vor înțelege că e bine să acolo când șefii lor discută. Eu credeam că fiecare are atâta gândire logică”, l-a ironizat Kiss pe șeful DGASPC Bihor. Călin Puia a fost uns (în lipsă) director în locul udemeristului Szarka Arpad, acesta din urmă rămânând la instituție, dar pe post de adjunct al fostului membru al partidului de scurtă viață, PLD.
sept. 16, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0