Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 29, 2011 Florin Coman Fashion 0 3908 vizualizari
Dacă ar exista o piramidă a vestimentaţiei unei femei, atunci blugii ar fi baza de la care s-ar construi o garderobă corectă. Ne sunt alături înca din anii ’50 din momentul în care au fost recunoscuţi oficial ca fiind o declaraţie de stil în rândul adolescenţilor americani iar purtarea lor de către aceştia reprezenta o formă de protest.
Iată că, pe masură ce a trecut timpul această piesă eternă a fost reinterpretată în sute de feluri de la stilul rupt, grunge ai anilor ’80 până la stilul minimalist, fără excese al ultimilor ani.
Ştim foarte bine că blugii ne pot scoate din încurcătură în orice situaţie însă, cum îi alegem pe cei care ne avantajează cel mai bine silueta? Ce trebuie să urmărim când ne alegem o pereche nouă de jeansi?
Popularizaţi de către Kate Moss, au devenit preferaţii vedetelor pentru o ţinută lejeră. Nu trebuie să ţi-i achiziţionezi de la raionul destinat bărbaţilor, ci e suficient să-ţi cumperi o pereche cu câteva numere mai mari şi astfel poti recrea perfect acest model. Poartă-i suflecaţi cu platforme şi sacouri cambrate pentru un look casual chic iar dacă îţi doreşti o ţinută mult mai lejeră poartă-i cu un tricou din bumbac şi balerini .
Acest model se potriveşte tuturor tipurilor de siluete, dar fiţi atente la felul în care vă compuneţi ţinuta. Adăugaţi întotdeuna elemente feminine „in jurul” acestui model.
Stilul anilor „70 se încăpătânează să rămână şi în următoarele sezoane. Aşadar, achizitionează-ţi o pereche de jeanşi evazati cu talia înaltă. Nu numai că vor fi în tendinţe, dar îţi vor flata silueta. Pot deveni perechea ta favorită! Se potrivesc tuturor tipurilor de siluetă. Dacă eşti mignonă te vor face mai înaltă, cu condiţia să-ţi acopere tocurile; dacă ai picioarele scurte îţi vor echilibra silueta, iar dacă ai câteva kilograme în plus îţi pot ascunde burtica prin talia ridicată.
Sunt varianta mai lejeră a jeansilor skinny. Clasici, ii porţi purta în aproape orice împrejurare. Se potrivesc tuturor tipologiilor însă, dacă ai soldurile late, fii atentă la ce pui în partea superioară. Poţi să încerci un top înflorat sau cu volane suprapuse. Vor distrage atenţia din zona şoldurilor.
Nu ignora buzunarele jeansilor! Unele prea mari, cu aplicaţii, prea apropiate sau chiar prea mici pot crea iluzia unui posterior prea mare. De asemenea, atenţie şi la masura acestora. Blugii trebuie să fie confortabili, să nu-ţi facă cute pe piele şi să-ti permita să te mişti cu usurinţă.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
iun. 09, 2018 0
apr. 26, 2017 0
apr. 22, 2017 0
feb. 28, 2017 0