Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 28, 2011 Florin Coman Actualitate 0 2242 vizualizari
Schimbare de situație în cazul afaceristului Ion Govoreanu, patron al rețelei de magazine Trei G. Arestat preventiv pentru încă 30 de zile (sentință dată în urmă cu două zile de magistrații Tribunalului Bihor), Govoreanu a făcut recurs la Curtea de Apel Oradea (CAO) și a reușit să obțină eliberarea contra interdicției de a părăsi țara. Potrivit unei informări venite de la CAO, timp de o lună de zile, omul de afaceri nu va putea să plece din țară fără permisiunea instanței. Pe lângă patronul Trei G, de același tratament au parte și cele două persoane acuzate că i-au fost complici acestuia în evaziunea fiscală de aproaoe 16.000.000 euro de care este acuzat Ion Govoreanu. Este vorba despre Sorin Măgureanu și Viorel Ducica. cei trei se aflau în arest preventiv din data de 1 iulie, după ce au fost inculpați într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În sarcina lui Ion Govoreanu s-a reținut că, împreună cu Măgureanu și Ducica, a controlat, coordonat şi administrat activitatea comercială a mai multor societăţi comerciale înfiinţate sau preluate în numele unor interpuşi, asociaţi şi administratori de drept. Magistrații DNA Oradea au precizat că cele nouă firme în cauză au fost introduse succesiv în circuite comerciale care au simulat achiziţii de produse petroliere şi/sau alimentare, fără plata TVA de la trei societăţi comerciale aflate în insolvenţă şi controlate de Govoreanu. Ancheta a scos la lumină faptul că produsele au fost vândute şi facturate direct de la depozite şi producători către beneficiari finali, dar cu aplicarea TVA aferentă, introducerea în circuitul comercial a firmelor în insolvenţă şi a firmelor tip ‘bidon’ fiind doar formală, scriptică, în scopul de a acumula în sarcina acestora din urmă plata taxei pe valoare adăugată colectate. În total, Ion Govoreanu & Co. sunt acuzați de evaziune fiscală de 64.921.317 lei (detalii aici).
dec. 12, 2014 0
iun. 23, 2014 0
nov. 29, 2012 0
aug. 03, 2011 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0