Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 24, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1584 vizualizari
Steaua a plecat cu stângul în noua ediţie a Ligii I, roş-albaştrii terminând la egalitate pe terenul locului 4 din liga secundă, nou-promovata la întâmplare Voinţa Sibiu, scor 1-1. Tatu a deschis scorul pentru echipa lui Levy, egalarea venind pe final, când Neguţ a înscris din 6 metri.
Un stadion arhiplin şi multe speranţe la Sibiu, la primul meci de prima ligă după o pauză de 15 ani. Însă, din cauza naivităţii din apărare, Voinţa a fost la un pas să înceapă partida de la 0-1, însă Tatu, scăpat singur cu Dănălache, l-a luat la ţină pe goalkeeperul sibian.
Odată trecute emoţiile debutului, băieţii lui Pelici au reuşit să o transforme pe Steaua în echipa din sezonul trecut. O echipă fără idei, fără vlagă şi departe de ambiţiile patronului. Voinţa s-a apărat exact, a închis totae spaţiile şi nu a ezitat să încerce să pună în pericol poarta lui Tătăruşanu.
Un singur moment de neatenţie a fost suficient pentru ca Tatu să deschidă scorul în minutul 36. Martinovic a centrat perfect de pe partea dreaptă, iar atacantul brazilian venit în această vară a şters mingea cu capul suficient cât să-l păcălească pe Dănălache.
Replica sibienilor a venit imediat, în decurs de un minut, Cigan şi Grigore trecând pe lângă egalare. Steaua a reuşit să supravieţuiască şi dublei ocazii din minutul 45, irosită de Popa şi Tătar, şi să intre la vestiare cu avantaj pe tabelă.
Repriza a doua a început cu marea şansă irosită de Rusescu, blocat excelent de Dănălache, la care gazdele au replicat cu şutul lui Tătar de la marginea careului. Steaua îşi putea dubla avantajul în minutul 54, când Băjenaru, lansat perfect de Tatu, nu a putut înscrie din situaţie favorabilă.
Odată cu trecerea timpului, Voinţa a îndrăznit tot mai mult şi a început să fie tot mai prezentă în jumătatea roş-albaştrilor. Totuşi, ocaziile importante au venit doar din şuturi de la distanţă, Foriko şi, mai ales, Dâlbea, care a lovit transversala, fiind cel mai aproape de gol.
Steaua a continuat să trăiască periculos, Levy a mutat defensiv, Dorinel Popa în locul lui Rusescu, şi, în cele din urmă, inevitabilul s-a produs. În minutul 88, Bunea a centrat pentru Antohi, jucătorul sibian a câştigat un duel aerian cu Gardoş şi a trimis mingea în bară, de unde a sărit la Neguţ, atacantul Voinţei învingându-l din apropiere pe Tătăruşanu. Un final fericit pentru primul meci de Liga I la Sibiu după 15 ani.
Voinţa: Dănălache – Forika, Apostol, Grigore, Bunea, Beza, Dâlbea, Tătar – Marinescu (Neguţ 64), Popa (Hardău 77), Cigan (Antohi 46)
Steaua: Tătăruşanu – Martinovic (G. Matei 54), Galamaz, Gardoş, Latovlevici – Nicoliţă, Bicfalvi, Brandan, Băjenaru (Răduţ 70) – Tatu, Rusescu (Dorinel Popa 84).
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0