Actualizat ianuarie 15th, 2025 1:56 PM
iul. 18, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1027 vizualizari
Săptămâna a început cu un caz de dublu deces pentru polițiștii bihoreni. Luni, 18 iulie, printr-un apel făcut la numărul pentru urgențe 112, a fost anunțat un accident petrecut pe un drum forestier din comuna Vadu Crișului. Doi oameni au fost găsiți morți lângă un tractor răsturnat într-un șanț. Conform relatărilor Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, alertarea autorităților s-a produs în jurul orei 05:54, iar apelantul vorbea despre două persoane care şi-au pierdut viaţa. Polițiștii din Aleșd au constatat la fața locului că tragedia s-a produs în următoarele împrejurări: un tractorist în vârstă de 34 de ani, din Vadu Crişului, în timp ce conducea pe drumul forestier un autovehicul agricol fără cabină, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar tractorul s-a răsturnat într-un şanţ. „În urma accidentului, doi localnici care se aflau pe aripile tractorului în momentul în care acesta s-a răsturnat (R. T. – 34 de ani şi un tânăr de 15 ani), au suferit leziuni care le-au provocat decesul”, transmite inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Cele două cadavre ale victimelor urmează să fie supuse necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările în cauză sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Aleşd.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0