Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1290 vizualizari
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mişcare a unei acţiuni penale față de doi cetățeni din Oradea, suspectați de falsificare de mijloace electronice plată. Cele două persoane sunt S. S. R. (41 ani) şi C. M. I. (28 ani), iar acțiunea de urmărire penală a început în data de 14 iulie. Potrivit procurorului Dorel Moțiu, purtător de cuvânt al Parchetului județean, cei doi sunt cercetați „pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi punerea în circulaţie, în orice mod a acestor instrumente sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie”. Potrivit anchetatorilor, cei doi au intrat într-un un grup infracţional organizat, în scopul deţinerii de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu ajutorul cărora au falsificat şi falsifică instrumente de plată electronică. Procurorul Moțiu spune că, ulterior, prin intermediul inculpaţilor orădeni, cardurile bancare falsificate au fost puse în circulaţie în diferite magazine din Oradea sau din alte oraşe din ţară. Altă procedură a suspecților a fost valorificarea lor, obţinându-se astfel diferite sume de bani. Magistrații susțin că este vorba despre sume de 4.000, 5.000 și 10.000 lei, banii provenind de la titulari de drept ai acestor carduri, respectiv în urma valorificării acestora. Cei doi orădeni inculpați în acest dosar au fost deja arestaţi pentru o perioada de 29 zile.
iun. 02, 2016 0
sept. 30, 2015 0
dec. 24, 2014 0
aug. 13, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0