Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 12, 2011 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 2576 vizualizari
Forfotă mare azi, 12 iulie, la sediul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) din Oradea. Neurochirurgul de renume mondial Alexandru Vlad Ciurea a fost primit oficial în rândul comunității academice locale. După un Laudatio citit de decanul FMF, dr. Gheorghe Bumbu, rectorul UO a avut ocazia să îi înmâneze medicului de origine brașoveană Diploma care atestă statutul de Doctor Honoris Causa al acestuia, aprobat de Senatul Universității. Cunoscut în lumea medicală, printre altele, pentru un brevet de invenție („Drena Unitub”) – pentru un procedeu chirurgical folosit pentru tratamentul hidrocefaliei, dar și pentru activitatea sa din fruntea Secţiei de neurochirugie I de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București, prof. dr. Ciurea i-a surprins pe cei prezenți la ceremonie printr-un discurs în care a vorbit (și) despre picturile din Capela Sixtină ale lui Michelangelo. În opinia proaspătului Doctor Honoris Causa al UO, acestea ar avea legătură cu anatomia umană, unele părţi din trupurile pictate exprimând „diferite secţiuni din creierul uman precum trunchiul cerebral”. Alexandru Vlad Ciurea este preşedintele de onoare al Societăţii Romăne de Neurochirugie, vicepreşedinte al Societăţii Mondiale de Neurochirurgie, a fost decorat în anul 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar din anul 2006 este Cetățean de Onoare al Brașovului, municipiu al cărui fiu este.
[nggallery id=308]
nov. 12, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 01, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0