Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 11, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1707 vizualizari
Omul de afaceri orădean Ioan Mintaș (foto), în calitate de prim-vicepreședinte al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, va participa în această săptămână la lansarea variantei în limba română a Cartei Albe a IMM-urilor din România. Aceasta este ediţia a IX-a a acestei lucrări, iar evenimentul este programat pentru joi, 14 iulie, la Clubul Diplomatic din București. Manifestarea va avea loc în colaborare cu Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri şi cu Institutul de Management şi Marketing Internaţional Manager. Printre personalitățile prezente la lansarea volumului se numără premierul Emil Boc, ministrul Economiei – Ion Ariton, Cristian Haiduc – preşedinte al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Ioan Toma – preşedinte CECCAR și Florian Costache – preşedinte al CES. Primi-vicepreședintele Mintaș punctează că lucrarea care va fi lansată joi a fost realizată de un colectiv de specialişti şi „reprezintă cea mai cuprinzătoare şi aprofundată analiză a situaţiei IMM-urilor din România, a fenomenului antreprenorial, a performanţelor şi problematicii IMM-urilor, fiind un titlu de referinţă în literatura de specialitate, atât în România cât şi la nivelul Uniunii Europene”.
iun. 30, 2017 0
feb. 15, 2017 0
ian. 11, 2017 0
dec. 07, 2016 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0