Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 08, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1248 vizualizari
Începând de luni, doritorii pot să își depună dosarele pentru a se înscrie la Universitatea din Oradea (UO) – ciclul de licență. Actele vor fi preluate până în data de 23 iulie la secretariatele facultăţilor şi departamentelor, în perioada luni – vineri (orele 9 – 16), respectiv sâmbătă şi duminică între orele 9 – 12. Biroul de Comunicare din cadrul UO reamintește câteva detalii importante în contextul ănscrierii: taxa de înscriere este de 150 lei, cea pentru eventualele contestaţii este tot de 150 lei, iar taxa de înmatriculare este de 80 lei. Înscrierile pentru admitere vor fi făcute în Campusul universitar (pentru facultăţile care au sediul în campus şi pentru Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării), la Facultatea de Protecţia Mediului (pentru facultăţile Protecţia Mediului şi Ştiinţe Juridice), la Facultatea de Medicină şi Farmacie, la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii (pentru facultăţile Arhitectură şi Construcţii şi Textile Pielărie) şi la toate agenţiile Băncii Transilvania din România. Programul de lucru al casieriilor este de luni până vineri de la 9 – 16, sâmbătă şi duminică de la 9 – 12.
Rectorul Cornel Antal a precizat la ultima conferință de presă că vor fi scoase la mezat (în sesiunea iulie) un număr de 5.324 de locuri. 3.679 dintre ele sunt cu taxă, iar restul de 1.645 sunt bugetate. De reșinut că majoritatea facultăţilor organizează admitere pe bază de dosar, dar sunt unele facultăţi care organizează probe de concurs în perioada 25 – 28 iulie 2011. Rezultatele Admiterii 2011 vor fi afişate între 25 – 30 iulie 2011.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0