Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 29, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 1566 vizualizari
Așa cum vă anunțam, bihorenii care trebuie să meargă cu mașina în Ungaria în cursul acestei zile pot avea parte de surprize neplăcute (click pentru detalii). Mai multe confederații sindicale au anunțat din timp că vor protesta împotriva măsurilor de austeritate promovate de Guvernul de la Budapesta. Modalitatea de protest: blocarea pe jumătate a principalelor drumuri din județul Hajdu-Bihar. Conform presei online din țara vecină, totul este destul de bine organizat, iar incidente nu au fost înregistrate. Unii participanți la trafic și-au arătat simpatia față de protestatari, dar au fost și cazuri în care greviștii au fost înjurați sau li s-a arătat degetul din mijloc al mâinii. Printre pancardele afișate se numără și unul (foto – haon.hu) pe care, surprinzător, apare chipul fostului președinte comunist al României, Nicolae Ceaușescu, în oglindă cu premierul ungar actual, Orban Viktor. Accesați galeria foto atașată pentru imagini de la protestul de miercuri, 29 iunie, din apropiere de granița cu Ungaria.
Greva de pe șoselele principale din județul învecinat este programată să se desfășoare până la ora 18 (ora României).
[nggallery id=280]
apr. 25, 2024 0
mart. 14, 2024 0
mart. 08, 2024 0
ian. 26, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Daca ari trai Ceausescu acuma, ari fii de o mie de ori mai bine!!!