Actualizat aprilie 26th, 2024 10:55 PM
iun. 24, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1899 vizualizari
La o zi după ce senatorul Cornel Popa (președinte al PNL Bihor) a descins pe șantierul de pe tronsonul bihorean al viitoarei autostrăzi, co-președintele USL Bihor, senatorul Ioan Mang (PSD), l-a ciupit (din nou) pe colegul de alianță politică. Vineri, 24 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, liderul social-democrat a declarat că a primit deja aproximativ 300 de pliante retrimise de către cetățenii din județ, cu răspunsurile aferente. Potrivit lui Mang (foto), nico jalbă a bihorenilor care au acceptat să participe la tombola pre-electorală a potențialului candidat USL la șefia Consiliului Județean nu vorbește despre continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania ca fiind o prioritate. În schimb, oamenii sunt preocupați de supraviețuirea zilnică, de joburi, de ratele pe care trebuie să le achite, de infrastructura de apă/canal și de starea spitalelor. Senatorul Ioan Mang mai spune că una dintre principalele chestiuni trecute de cetățeni în pliantul retrimis pe adresa PSD Bihor este cea a drumurilor și podurilor. Socia-democrații mai așteaptă timp de două săptămâni să primească pliantele completate și reamintesc că va avea loc o tragere la sorți pentru un număr total de 53 de premii. Evenimentul va avea loc în data de 29 iulie, la ora 12, la sediul filialei județene a partidului.
mart. 22, 2024 0
feb. 20, 2024 0
sept. 27, 2023 0
sept. 07, 2023 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0