Actualizat aprilie 30th, 2025 12:07 AM
apr. 29, 2025 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 78 vizualizari
Primăria Municipiului Oradea a participat astăzi, 29 aprilie, la ceremonia organizată la Capela Municipală și la Monumentul Eroilor Români căzuți în Al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal Rulikowski, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului național al României, urmată de o slujbă religioasă oficiată de preotul militar al Garnizoanei Oradea, Ionuț Jolța. Din partea administrației locale, viceprimarul Teofil Filimon a depus o coroană de flori în semn de recunoștință față de cei care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.
La ceremonie au luat parte și subprefectul județului Bihor, Emilian Pavel, alături de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, precum și de reprezentanți ai Garnizoanei Oradea, ai Asociației „Cultul Eroilor” Regina Maria – filiala Bihor și ai partidelor politice.
În cadrul evenimentului, oficialii au subliniat rolul fundamental pe care veteranii de război l-au avut în apărarea libertății și independenței României. S-a evidențiat faptul că această zi este nu doar un moment comemorativ, ci și un act de recunoaștere a curajului și sacrificiului acestor oameni care au pus datoria față de țară mai presus de propria viață.
Mesajul Asociației Naționale a Veteranilor de Război, transmis de președintele general de brigadă (r) Ion Dănilă, a fost prezentat de colonelul (r.) Dan Poinar, președintele filialei Bihor a Asociației „Cultul Eroilor”. Acesta a amintit de dificultățile cu care s-au confruntat veteranii în ultimele decenii, aducând în prim-plan nevoia de respect și sprijin real pentru aceștia.
Festivitatea s-a încheiat cu un moment solemn de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor.
Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită în fiecare an pe 29 aprilie, conform Legii nr. 303/2007, în amintirea decretului emis de Regele Carol I în 1902, prin care s-a instituit oficial titlul de „veteran de război”.
Primăria Oradea aduce un omagiu profund tuturor celor care au luptat pentru libertatea, demnitatea și viitorul României.
apr. 29, 2025 0
apr. 28, 2025 0
apr. 24, 2025 0
apr. 24, 2025 0
apr. 30, 2025 0
apr. 30, 2025 0
apr. 29, 2025 0
apr. 29, 2025 0