CSM CSU Oradea a învins pe terenul lui SCM U Craiova, scor 87-84, în cadrul etapei a 27-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Partida a fost decisă în ultima secundă de Kris Richard cu o aruncare de trei puncte.
Formația orădeană a controlat primul sfert. În pofida unor greșeli individuale sau în jocul de construcție, roș-albaștrii au fost superiori și au construit un avantaj de nouă lungimi. Travante Williams fost sancționat cu două greșeli personale, Luc Năstruț a revenit pe teren după o absență de trei săptămâni, iar CSM-ul conducea cu scorul de 26-18 la prima pauză.
Situația s-a schimbat semnificativ în sfertul al 2-lea. Apărarea bihoreană a fost depășită la toate capitolele și a permis procentaje impresionante echipei din Craiova. Aceasta a impresionat de la mare distanță și chiar dacă nu a marcat niciun coș pe șansa a 2-a a reușit să termine repriza în avantaj. La jumătatea întâlnirii scorul era de 46-45 pentru Craiova.
Repriza secundă a început cu o defensivă orădeană mult prea permisivă. Craiova a continuat să marcheze și s-a desprins pe tabela de marcaj. Bihorenii s-au apărat cu schimbare de om, dar situația nu s-a schimbat. Kalif Young a fost sancționat cu fault tehnic pentru proteste, CSM CSU Oradea fiind în urmă și inferioară echipei adverse pe toată durata sfertului 3. Acesta s-a terminat cu scorul de 67-61 în favoarea gazdelor.
Travante Williams s-a remarcat în debutul secvenței decisive, marcând primele 12 puncte și a adus Oradea la conducere, scor 73-70, în minutul 34. Sayeed Pridgett a dat o mână de ajutor în faza de atac. Craiova a oferit o replică foarte bună și a pus în mare dificultate formația orădeană. Jocul ofensiv al CSM-ul a fost imprecis în ultimele minute de joc, dar Williams a găsit ținta din serviciul lui Tarolis. Craiova a replicat prompt prin același Crowley, dar Kris Richard a punctat de la linia de pedeapsă. Watson a restabilit egalitatea de la distanță, dar Richard a înscris coșul victoriei pe sirenă.
Travante Williams a totalizat 20 puncte, Sayeed Pridgett a adăugat 15 puncte, 7 pase decisive, 5 recuperări, Kris Richard a terminat cu 14 puncte, 6 recuperări, alți trei jucători având cel puțin zece puncte marcate pentru CSM CSU Oradea. În replică, Matt Crowley a totalizat 22 puncte, 6 pase decisive, iar Giordan Watson a adăugat 19 puncte, 6 pase decisive pentru SCM U Craiova.
Paulius Petrilevicius a absentat, fiind accidentat.
CSM CSU Oradea are 24-3 la general, consolidându-și prima poziție în Liga Națională.
Următorul meci al CSM CSU Oradea are loc marți, ora 19:00, la Oradea Arena. Adversar este CSM Galați. Bilete se găsesc pe platforma Eventbook.ro .