Actualizat martie 16th, 2025 12:18 AM
mart. 16, 2025 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 82 vizualizari
Aşa cum ne-au obişnuit pe durata acestei ediţii de campionat, fotbaliştii de la FC Bihor au obţinut un nou rezultat pozitiv în deplasare. De această dată orădenii au remizat cu scorul de 1-1, la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul, în ultima etapă a sezonului regular al Ligii a II-a, fapt care îi plasează pe locul 15 la finele primei faze a competiţiei.
În partida desfăşurată sâmbătă pe Stadionul Ceahlăul şi care a consemnat debutul pe banca tehnică a roş-albaştrilor a lui Mădălin Popa, bihorenii au avut, în general, o prestaţie bună, exceptând zece minute din repriza a două, când au primit golul egalizator. Ei au deschis însă scorul, după un şut frumos al lui Desley Ubbink în prima repriză, în minutul 17, şi au intrat la vestiare cu avantajul de 1-0.
Din păcate, în primele minute din repriza a doua orădenii au fost surprinşi de jocul avântat al nemţenilor, care au venit mult mai motivaţi de la vestiare şi au reuşit să restabilească egalitatea, în minutul 72, printr-un nou-intrat, James Amasihohu. Apoi, după primirea golului, jucătorii de la FC Bihor au pus încet stăpânire pe joc, au avut posesia, au atacat mai mult, dar nu au reuşit totuşi să-şi creeze ocazii periculoase care să le aducă victoria.
Filmul jocului
Prima ocazia a aparţinut Bihorului, în minutul 13, când, după o lovitură de colţ executată de Desley Ubbink de pe partea dreaptă, Răzvan Gunie a reluat cu capul din opt metri, peste poartă.
Apoi, în minutul 17, orădenii au deschis scorul, după o frumoasă reuşită a mijlocaşului Desley Ubbink. Acesta a preluat balonul la 30 de metri de poarta adversă, s-a apropiat de careul de 16 metri şi a şutat din poziţie centrală la vinclul porţii lui Brănescu, goalkeeperul gazdelor fiind nevoit să scoată mingea din plasă.
Ceahlăul a replicat în minutul imediat următor, prin Copoț-Barb, care a şutat pe jos din 8 metri, fără probleme însă pentru portarul Ionuţ Rus. Apoi, în minutul 26, gazdele au obţinut o lovitură liberă de la 22 de metri din poziție centrală. A executat Patrick Petre, dar în în zid.
În minutul 29, FC Bihor îşi putea mări avantajul pe tabelă, când Chiriţoiu i-a trimis printre doi adversari lui Gunie, care a scăpat singur cu portarul, însă goalkeeperul Brănescu a ieşit foarte bine şi a reţinut din faţa acestuia.
În replică, în minutul 32, Răzvan Neag a centrat din partea dreaptă, defensiva bihoreană a respins până la Cristian Copoț-Barb, care preluat la 25 de metri de poartă și a șutat puternic, dar puţin pe lângă vinclul porții lui Ionuţ Rus.
Ultima ocazie a primei reprize s-a consemnat în minutul 44, când Mark Țuțu a expediat un şut de la 30 de metri, puţin peste poarta lui Rus.
Egalarea a venit după puză
La pauză, antrenorul gazdelor, Marco Veronese, a efectuat două schimbări ofensive, fapt care s-a văzut pe teren, întrucât nemţenii au început mai bine repriza secundă, reuşind chiar să restabilească egalitatea în minutul 52, în urma unei lovituri libere executate de pe partea dreaptă de Patrick Petre. Mingea a fost trimisă înalt pe linia de şase metri, Tudor Telcean a reluat cu capul, orădenii au respins din faţa linei porţii, până la noul intrat pe teren James Amasihohu, care a şutat din patru metri, în poarta bihoreană.
Momentele bune ale Ceahlăului au mai continuat câteva minute, timp în care Geani Creţu a şutat pe jos din 12 metri, lateral dreapta, dar Ionuţ Rus a respins în corner, în minutul 54, pentru ca două minute mai târziu, Cristian Copoț-Barb să îl angajeze pe Carl Davordzie, care a şutat pe jos, din 10 metri, pe lângă bară.
Din minutul 56 însă FC Bihor a reuşit să controleze din nou jocul, iar prima ocazie în partea a doua a avut-o Gelu Gitye, care tocmai în minutul 56 a trimis un şut bun de la 25 de metri, deviat de Telcean, peste poarta Ceahlăului. Apoi, în minutul 61, Răzvan Gunie a şutat, dar a respins portarul Brănescu.
Deşi orădeni au fost la cârma jocului în ultimele minute ale partidei, ei nu au mai reuşit să pună în real pericol poarta adversă, până la final mai consemnându-se doar un şut a lui Luca Tincău, în minutul 90+4, de la colţul careului mare, dar portarul gazdelor a fost antent şi a reţinut. Jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 1-1, fapt care aduce echipei bihorene un punct ce o urcă până pe locul 15 în clasament şi care o plasează în Grupa A din play-out.
Declaraţia antrenorului
„Am făcut un joc bun şi am obţinut un punct important. Păcat însă, pentru că puteam veni cu trei puncte de la Piatra Neamţ, fiindcă în afară de gol, am mai avut încă două – trei ocazii în prima repriză din care puteam să marcăm. Am făcut o primă repriză foarte bună, am fost bine organizaţi şi sunt foarte mulţumit. A doua repriză însă, în primele 10-15 minute nu mi-a plăcut, au fost momente în care am suferit foarte mult, când a şi venit golul lor. Apoi am echilibrat, ne-am şi creat câteva ocazii, dar per total, este bine, am plecat cu un punct important”, a declarat, după joc, noul antrenor al echipei FC Bihor, Mădălin Popa, cel care debutează, astfel, cu dreptul la cârma formaţiei roş-albastre.
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Bihor Oradea (0-1)
Au marcat: James Amasihohu (min. 52) / Desley Ubbink (min. 17)
Ceahlăul: L. Brănescu – M. Țuțu, K. Wiktorski, T. Telcean, Abel Folha (min. 46 N. Ilaş). – R. Neag (min. 46 J. Amasihohu), Cr. Copoț-Barb, R. Chibsah (min. 83. R. Gbizie), P. Petre (cpt.) – C. Davordzie, G. Crețu (min. 89 J. Katusa). Antrenor: Marco Veronese. Rezerve neutilizate: Al. Barna – A. Nădășanu, T. Alistar, C. Nica şi M. Șandru.
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu, A. Gal, Al. Băican, I. Ban – I. Filip (cpt.) – R. Gunie (min. 74 A. Cocian), G. Gitye, D. Ubbink, A. Stahl (min. 90 L. Tincău) – A. Chirițoiu (min. 68 I. Hora). Antrenor interimar: Mădălin Popa. Rezerve neutilizate: I. Anca-Trip – D. Oșvat, A. Moga, A. Nica, D. Panait şi L. Maxim.
Au arbitrat: Sorin Vădana (Cluj-Napoca) – Zsolt Kopriva și Biro Tamas Kopriva (ambii din Carei). Arbitru de rezervă: Alexandru Ionuț Marin (Munteni – Galaţi). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
În urma încheierii sezonului regular, FC Bihor ocupă locul 15, cu 19 puncte şi va juca în play-out în Grupa A, unde, printe altele, va întâlni CSC Dumbrăviţa şi CSM Focşani.
Fiecare echipă va intra în faza a doua a competiţiei cu punctajul acumulat în sezonul regular, iar ultima va retrograda, pentru ca penultima să meargă la barajul pentru evitarea retrogradării.
După această rundă, campionatul Ligii a II-a se întrerupe, pentru că la finele săptămânii viitoare au programate meciuri echipele naţionale, urmând a se relua în ultimul weekend din martie, când va avea loc prima etapă din play-out.
mart. 14, 2025 0
mart. 11, 2025 0
mart. 11, 2025 0
mart. 08, 2025 0
mart. 15, 2025 0
mart. 14, 2025 0
mart. 14, 2025 0
mart. 14, 2025 0