Actualizat martie 5th, 2025 8:03 PM
mart. 05, 2025 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sport 0 103 vizualizari
48.675 de persoane au beneficiat în anul 2024 de facilitățile oferite de bazinele didactice de înot construite de Consiliul Județean Bihor, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă, în Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai. Cei mai mulți beneficiari au fost copiii, 28.070 de vizite fiind realizate de aceștia. În plus, de la deschiderea bazinelor și până în prezent, 4.607 copii au absolvit un curs de înot.
Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai dispun de câte un complex cu două bazine didactice de înot, unul de 25×12,5 m și celălalt de 6×12,5 m, dotate cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet există un bazin semi-olimpic de 25×12,5 m, însă acesta este singurul din cele șapte bazine didactice care nu este deschis publicului.
Bugetul total alocat pentru realizarea bazinelor a fost de 35,7 milioane de lei din fondurile Consiliului Județean Bihor. Cu excepția orașului Salonta, unde bazinele au fost construite de SC Davinci SRL, în celelalte localități lucrările au fost realizate de firma Costa Voc Impex SRL. După finalizare, în perioada 2021–2023, bazinele au fost predate în administrare către fiecare primărie, iar acestea sunt responsabile pentru gestionarea lor operațională pe termen lung.
Fiecare primărie și-a stabilit programul și condițiile de utilizare a bazinelor. Scopul principal al proiectului este îmbunătățirea stării de sănătate și dezvoltarea abilităților fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului. Bazinele de înot sunt utilizate de școli pentru inițierea elevilor în înot, iar în afara programului didactic sunt disponibile publicului larg.
Specialiștii în sănătate recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână pentru prevenirea obezității. Înotul este recunoscut ca fiind una dintre cele mai benefice forme de mișcare care contribuie la reducerea riscului de boli cardiovasculare și diabet, dezvoltarea armonioasă a corpului, precum și la menținerea sănătății articulațiilor.
Prin acest proiect, Consiliul Județean Bihor a continuat să sprijine dezvoltarea infrastructurii sportive, facilitând accesul locuitorilor la activități recreative și educative și contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a bihorenilor.
mart. 05, 2025 0
mart. 04, 2025 0
mart. 03, 2025 0
mart. 03, 2025 0
mart. 05, 2025 0
mart. 05, 2025 0
mart. 05, 2025 0
mart. 05, 2025 0