Actualizat februarie 22nd, 2025 4:00 PM
feb. 21, 2025 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 64 vizualizari
În acest sfârşit de săptămână se reia campionatul Ligii a II-a, iar, după o pauză de mai bine de două luni de zile, FC Bihor Oradea urmează să dispute un nou meci oficial, primul din 2025. Astfel, sâmbătă, cu începere de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola, roş-albaştrii vor primi replica echipei Unirea Ungheni, o vecină de clasament.
Confruntarea, care nu va fi televizată, a fost prefaţată joi printr-o conferinţă de presă care a avut loc la Stadionul Iuliu Bodola şi la care au participat antrenorul Gheorghe Ghiţ, alături de jucătorul Ioan Filip, urmaţi de directorul sportiv Claudiu Keşeru.
„Încheiem o perioadă de pregătire în care s-a lucrat bine. Am avut condiţii bune, sper ca aceasta să fie benefică şi să reluăm campionatul cu un rezultat pozitiv, acasă. Trei puncte sunt importante, e important să începem bine şi sper să facem asta în meciul cu Ungheni”, a declarat, în deschidere, antrenorul principal Gheorghe Ghiţ.
Tehnicianul a urmărit echipa adversă la ultimele jocuri ale acesteia şi spune că i-a făcut o impresie bună, dar că speră ca roş-albaştrii să-şi impună forţa şi valoarea pe teren propriu.
„Am văzut echipa din Ungheni în ultimele meciuri, este o echipă de posesie, o echipă care joacă, care încearcă să construiască, o echipă cu un antrenor rutinat. Au făcut şi ei achiziţii, dar sper ca noi, la ora jocului, să fim mai buni, jucăm şi acasă, avem avantajul propriului teren şi sper să ne impunem. Important e ce jucăm noi, dar suntem atenţi şi la adversar, care sunt o echipă de posesie”, a afirmat Gheorghe Ghiţ.
La rândul său, şi experimentatul jucător Ioan Filip s-a declarat mulţumit de pregătirea avută în această iarnă şi crede că FC Bihor porneşte cu prima şansă la jocul de sâmbătă.
„A fost o perioadă bună de pregătire, şase săptămâni, în care ne-am pregătit bine. Am avut multe meciuri amicale, am putut să punem la punct unele detalii cu jucătorii nou-veniţi. Au venit câţiva jucători buni, sperăm să ne ajute. Sâmbătă vom întâlni o echipă a Ungheniului mai omogenă, pot să zic, fiindcă ei nu au schimbat foarte mult, dar trebuie să ţinem cont şi de valoarea noastră care pe hârtie cred că e mai mare, doar că trebuie să arătăm şi acest lucru, nu doar să fie pe hârtie”, a afirmat Ioan Filip.
Despre integrarea jucătorilor veniţi în această iarnă a vorbit şi Gheorghe Ghiţ, care crede că aceştia vor aduce un plus în jocul echipei.
„Jucătorii nou-veniţi s-au integrat foarte bine. Ei au jucat la nivel superior, aduc un plusvaloare, preocuparea noastră a fost să îi aducem la un nivel cât mai bun, astfel încât la prima etapă să fie la un nivel cât mai ridicat al pregătirii fizice şi să ne ajute, dar e clar că aduc un plusvaloare”, a precizat tehnicianul.
Din păcate, antrenorul echipei noastre se confruntă cu câteva probleme de lot, pe lângă Adrian Gîdea mai sunt şi alţii cu probleme, care sunt trecuţi la capitolul incerţi, dar pe care nu i-a menţionat.
Cât priveşte adversarul de sâmbătă, Unirea Ungheni se ştie că este o echipă cunoscută suporterilor, după barajul de promovare din 2023, în urma căruia gruparea din Ungheni a avut câștig de cauză, după 1-1 pe terenul lor şi 2-3 la Oradea. Față de atunci însă s-a schimbat în primul nivelul, pentru că acum cele două formaţii se vor întâlni în cel de-al doilea eșalon al fotbalului românesc.
Meciul este foarte important pentru ambele combatante, întrucât ele ocupă poziţii din partea inferioară a ierarhiei, FC Bihor fiind pe locul 15, cu 15 puncte, în timp ce Unirea Ungheni ocupă locul al 17-lea, cu un punct mai puţin.
Reamintim că jocul nu va fi televizat, astfel încât sunt invitaţi suporterii să susţină echipa într-un număr cât mai mare la acest joc, biletele de intrare fiind disponibile de mai mult timp, atât online, cât şi la stadion.
Accesul spectatorilor pe stadion va fi permis încă de la ora 9:30, iar casieriile din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise tot începând cu ora 9:30.
Copiii cu vârsta până în 14 ani au accesul gratuit, ia linkul pentru achiziția online a biletelor este următorul: https://www.bilete.ro/fc-bihor-oradea-cs-unirea-ungheni/.
feb. 22, 2025 0
feb. 15, 2025 0
feb. 15, 2025 0
feb. 11, 2025 0
feb. 21, 2025 0
feb. 21, 2025 0
feb. 21, 2025 0
feb. 21, 2025 0