Actualizat decembrie 18th, 2024 11:04 AM
dec. 16, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 477 vizualizari
Luni, 16 decembrie, un localnic din Șumugiu, în vârstă de 65 de ani, a decedat în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de explozia buteliei care alimenta soba din încăperea în care bărbatul se afla.
Sesizarea privind producerea incendiului la o locuință situată în Șumugiu, comuna Hidișelul de Sus, a fost făcută, prin Sistemul Unic 112, de o prietenă de-a proprietarului casei, în dimineața zilei de luni, în jurul orei 03.40, aceasta precizând că incendiul a cuprins încăperea după explozia unei buteliei care alimenta soba din cameră și că proprietarul suferise arsuri la nivelul mâinilor, încercând să stingă flăcările.
La adresa indicată au fost mobilizate imediat, trei echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala medicului de urgență.
La câteva minute după ce a fost evaluată, asistată și preluată de către echipajul medical, victima, care suferise arsuri la nivelul căilor respiratorii, membrelor superioare, feței și capului, a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SMURD, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.
Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent la locuință (formată dintr-o singură încăpere) și la acoperișul acesteia, în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea flăcărilor la o altă construcție lipită de cea afectată în totalitate, de incendiu.
Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate
În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate, ce se pot solda cu mari pagube materiale, rănirea unor persoane sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, ca în cazul incendiului din Șumugiu, pompierii militari bihoreni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:
• Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
• În cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, se procedează de urgență, la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi la deschiderea uşilor şi ferestrelor pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute. Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor aduce/utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii;
• La aprinderea focului la aragaz sau sobă alimentate cu gaze naturale, după deschiderea robinetului buteliei, se utilizează principiul “gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric;
• Umplerea buteliilor doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.
În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:
• Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
• Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
• Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
• Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje;
• Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
• Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
• Trecerea furtunului prin spatele cuptorului aparatului de gătit;
• Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
• Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
• Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
• Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);
• Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.
dec. 18, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 10, 2024 0
nov. 14, 2024 0
dec. 18, 2024 0
dec. 17, 2024 0
dec. 17, 2024 0
dec. 17, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!