Actualizat decembrie 18th, 2024 9:36 AM
dec. 14, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 607 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor au încheiat evoluţiile oficiale din 2024 cu un rezultat de egalitate pe care l-au obţinut, sâmbătă, în deplasare, la Cisnădie, pe terenul celor de la CSC Şelimbăr, în cadrul etapei a 17-a a Ligii a II-a.
Jocul s-a desfăşurat în condiţii speciale, întrucât terenul a fost îngheţat, motiv pentru care debutul partidei a fost amânat cu o oră.
Întrucât ambele echipe şi-au dorit cu ardoare toate cele trei puncte puse în joc, a rezultat o partidă aprig disputată, cu roş-albaştrii care au trebuit să se adapteze la noile condiţii de joc. Totuşi, prima jumătate a reprizei întâi i-a găsit mai insistenţi pe orădeni, care au şi expediat două şuturi spre poartă prin Răzvan Gunie, unul respins de portar. După care a venit o nouă ocazie pentru FC Bihor, dar după devierea din careu a lui Ioan Filip, portarul gazdelor, Rareş Măluţan, a reuşit să reţină lângă bară.
Apoi, gazdele au început să fie mai periculoase, iar în minutul 34 au avut o bună oportunitate, dar, după o reluare cu capul din careu, portarul bihorean Ionuţ Rus a scos de sub transversală.
A venit însă minutul 36, când, după o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea a ajuns la Cătălin Gogor, care a înscris cu capul.
Replica orădeană a venit chiar înainte de pauză, când fundaşul central Alex Băican, urcat în atac, a reluat cu capul în transversală.
În repriza a doua, jocul a fost controlat total de bihoreni, care nemulţumiţi cu situaţia de pe tabelă, au atacat poarta adversă. În prima jumătate a reprizei secunde nu au reuşit să îşi creeze însă ocazii periculoase, ba mai mult, pe contraatac, Matko Babic a scăpat singur cu portarul Ionuţ Rus, dar goalkeeperul orădean a reuşit să respingă.
După acest moment a crescut presiunea la poarta echipei din Şelimbăr şi au început să apară şi ocaziile. Mai întâi, în minutul 70, Răzvan Gunie a trimis un şut-centrare în transversală, iar apoi în minutul 80, Ioan Hora a şutat din 10 metri, peste poartă.
Nou-intrat în joc, Andreas Chiriţoiu a devenit periculos de două ori în minutele următoare. Astfel, în minutul 82, el a scăpat singur, în lateral stânga şi din 12 metri a şutat pe lângă poartă, iar în minutul 85 a expediat un şut de la marginea careului, dar a scos portarul Măluţan de lângă vinclu.
Presiunea la poarta gazdelor a continuat să crească şi, în prelungiri, în minutul 90+2, FC Bihor a reuşit să restabilească egalitatea, prin Ricardo Farcaş. A fost mai întâi o lovitură de colţ. Mingea a ajuns la marginea careului, de unde Gelu Gitye a trimis de la marginea careului, dar gazdele au respins din nou în corner. Ioan Hora a executa noua lovitură de colţ, mingea a fost trimis pe lina de 6 metri, iar după o bâlbâială în faţa porţii, Ricardo Farcaş a trimis cu piciorul, din 2 metri, în plasă.
Jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 1-1, iar FC Bihor a reuşit să cucerească un punct pe terenul unei contracandidate la evitarea poziţiilor din zona retrogradării şi a urcat până pe locul 15 al clasamentului.
„A fost un joc care s-a desfăşurat în condiţii speciale, pe un teren foarte rău, chiar dacă arbitrii au amânat partida cu o oră. Au fost două reprize diferite. În prima repriză am luat gol pe o nesincronizare la o fază fixă, iar în a doua repriză am pus presiune pe adversar, ne-am creat câteva ocazii bune, iar apoi am reuşit să marcăm după o fază fixă. Nu pot decât să-i felicit pe băieţi, pentru atitudine, pentru luptă, iar până la urmă este un punct important cucerit într-o deplasare, la capătul unui meci desfăşurat, după cum am spus, în condiţii speciale”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.
CSC Şelimbăr – FC Bihor Oradea 1-1 (1-0)
Au marcat: Cătălin Gogor (min. 36) / Ricardo Farcaş (min. 90+2)
CSC Șelimbăr: R. Măluțan – l. Buzan, R. Gherman, C. Natea (cpt.), S. Șerban – C. Gogor (min. 46 G. Monea), E. Ayine, C. Cotogoi (min. 70 V. Dijinari), C. Bucuroiu (min. 58 Rodri Hernando) – C. Soare (min. 58 D. Olariu) – M. Babic (min. 88 V. Nerukh). Antrenor: Ioan Luca. Rezerve neutilizate: M. Brașoveanu – S. Marrone, B. Hanzu şi V. Drăghescu
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu (min. 46 A. Moga), Al. Băican, R. Farcaș, I. Ban – I. Filip, R. Gunie (min. 85 L. Tincău) – R. Curescu (min. 46 C. Jurj), G. Gitye, A. Stahl (min. 74 A. Chiriţoiu) – I. Hora (cpt.). Antrenor: Gheorghe Ghiț Rezerve neutilizate: R. Bob – A. Gal, D. Sala, A. Nica şi L. Ioviță.
Au arbitrat: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca) – Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și Cosmin Cercel (Piatra Neamţ). Arbitru de rezervă: Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ). Observator arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
După cele 17 etape desfăşurate în actuala ediţie a campionatului Ligii a II-a, FC Bihor se situează pe locul 15, cu 15 puncte, ca urmare a înregistrării a 4 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 9 înfrângeri.
Campionatul intră acum în pauză până pe 22 februarie, când se va relua cu etapa a 18-a. Atunci roş-albaştrii vor evolua acasă cu Unirea Ungheni. Din sezonul regular al ligii secunde, echipa noastră va mai disputa la primăvară şi jocurile cu CS Afumaţi (în deplasare), FC Voluntari (acasă) şi Ceahlăul Piatra Neamţ (în deplasare).
dec. 13, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 05, 2024 0
nov. 30, 2024 0
dec. 18, 2024 0
dec. 17, 2024 0
dec. 17, 2024 0
dec. 17, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!