Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 22, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 1 2292 vizualizari
Dr. Daniela Petrișor susține că nu de la Ministerul Sănătății (MS) i se trage schimbarea din funcție făcută publică în urmă cu două zile. Miercuri, 22 iunie, fostul manager interimar a declarat în fața jurnaliștilor orădeni că, spre exemplu, dr. Raed Arafat – subsecretar de stat în MS, nu știa de decizia Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor de a-l demite. „Nu mă deranjează că am fost demisă, dar mă deranjează felul în care s-a făcut această demitere”, spune medicul Petrișor (foto), respingând ferm (și) acuzațiile de management defectuos, invocate de către cei care au hotărât mazilirea.
Defecte manageriale: Datorii zero și proiecte de dezvoltare!
Dr. Petrișor precizează că toate datoriile Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor au fost achitate și, mai mult, că instituția „are excedent bugetar”. Adică e pe plus din punct de vedere financiar. De asemenea, managerul demis reamintește de preocuparea permanentă a conducerii SAJ de diverse proiecte cum ar fi reabilitarea substațiilor din județ, realizarea noului sediu central de pe str. Sucevei. „În aceste condiții nu cred că se poate spune că a fost un management defectuos”, a explicat Daniela Petrișor. Cu toate că anumite canale media (dar și DSP Bihor) au promovat ideea că mazilirea ar fi fost rezultatul celor prezentate în Raportul de Control al MS, medicul orădean dezminte aceste afirmații. Potrivit dr. Petrișor, așa cum s-a precizat și în cadrul unei videoconferințe cu conducerea MS (la care ar fi participat și directorul executiv al DSP, dr. Marius Pîrcioagă), scopul acelui control a fost „depistarea problemelor care există în serviciile de ambulanță și de a face recomandările necesare pentru remedierea acestor probleme”.
MS nu a recomandat schimbarea managerului
Ex-managerul interimar recunoaște că și SAJ Bihor a primit anumite recomandări: pentru directorul medical, pentru manager, pentru directorul tehnic, dar și pentru Compartimentul Achiziții – toate cu diverse termene temporale de remediere. Cu alte cuvinte, cei de la MS nu au fost interesați de schimbarea managerului. „În discuția pe care am avut-o cu dl. dr. Arafat, și dânsul a spus că recomandări privind schimbarea managerului au fost făcute la doar două Servicii de Ambulanță din țară, dar acolo au fost găsite grave deficiențe – la Tulcea și la Sălaj”, povestește dr. Daniela Petrișor.
Prăjituri uitate pe dulap
Invocând aceleași canale media de mai sus, fostul director general interimar neagă și că mazilirea ar fi fost făcută după ce dr. Pîrcioagă ar fi făcut controale la substațiile de la Aleșd și Salonta și ar fi descoperit mai multe nereguli. Conform discuțiilor avute cu șeful DSP și cu șefii din teritoriu ai substațiilor, au fost într-adevăr câteva probleme, dar nici pe de parte atât de grave încât ele să fi putut avea ca deznodământ firesc schimbarea din funcție a Danielei Petrișor. De exemplu: la substația Salonta, pe un dulap din holul sediului a fost găsită o tavă din inox cu ceva resturi de prăjituri. Fostul manager al SAJ spune că acelea au fost rămășițele unui gest pe care o colegă care a născut l-a făcut față de ceilalți angajați, aceștia uitând tava acolo. Alte „nereguli” constatate: autosanitare – OK. La substația Aleșd problema depistată a fost că un medic care dădea consultații la domiciliu se afla în autosanitară în saboți (papuci). Chiar dacă recunoaște că este vorba despre o angajată a Ambulanței bihorene, dr. Petrișor nu consideră că acest aspect este unul care să aibă o legătură prea mare cu activitatea managerială a instituției.
DSP a văzut solicitări fictive
Se pare că șeful DSP Bihor s-a legat de ex-managerul SAJ și din cauza numărului de solicitări. Acestea, spune dr. Pîrcioagă (citat de o parte a presei orădene), sunt prea multe în comparație cu numărul de cazuri raportate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (care gestionează numărul de urgențe 112). Diferența ar reprezenta solicitări fictive (false). Dr. Petrișor spune că Corpul de Control a verificat acest aspect. Medicul spune că există o serie de cazuri în care pacienții culeși de Ambulanță nu au buletin de identitate asupra lor sau oamenii spun că nu își găsesc actele. „La acele cazuri nu ai de unde să iei CNP-ul. Toate acele cazuri au fost încărcate pe stick și predate doctorului Arafat pentru a se verifica la Evidența Populației”.
Schimbarea din funcție a directorului general interimar al Ambulanței bihorene a fost anunțată luni, 20 iunie. Înlocuitorul Danielei Petrișor este medicul George Gălbineanu. Urmează ca, încă în această vară, Ministerul Sănătății să organizeze un concurs pentru ocuparea funcției de manager.
sept. 17, 2024 0
sept. 16, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iul. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
dle chis aveti probleme in saj ? v-am cerut ajutorul si nu mi l-ati dat ! m ati vazut la otv? anul trecut 41 de femei au murit ca violenta domestica nu e raportata de asistenti! statistica cum se face? desteaptate romane ! cum il ajutati pe iosub? stiti ca nu face ce e in fisa postului ? asteptati sa l dea afara? o sa iasa rau ! sunteti lider pe tara ! ajutati l pe iosub!