Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 22, 2024 Daniel Ardelean Actualitate 0 107 vizualizari
”În timp ce alte partide spun doar de ce nu sunt buni ceilalți, PSD face dovada că propunerile din programul nostru de guvernare vor fi duse cu certitudine la îndeplinire. Un exemplu în acest sens este anunțul Ministerului Muncii, condus de PSD, privind creșterea pensiilor cu 12,1%, de la 1 ianuarie 2025”, a declarat Békési Csaba, candidatul PSD pentru Camera Deputaților în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul partidului.
Această majorare este consecința directă a aplicării noii legi a pensiilor din sistemul public, o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor.
”Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a precizat Békési.
Pensiile cresc cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Ca atare, valoarea punctului de referință va crește de la 81 lei, cât este în prezent, la 91 lei, începând cu 1 ianuarie 2025.
De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor avea parte de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.
În acest context, merită amintit și faptul că pe 20 noiembrie, s-a împlinit un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România. În plus, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB (impus de guvernarea de ”dreapta” PNL-USR) care ar fi putut conduce la o înghețare a pensiilor.
”Noua lege promovată de PSD clarifică momentul în care se fac majorările și introduce garanția că pensiile vor crește anual în luna ianuarie. Pe lângă pensii, va crește și salariul minim, începând tot de la 1 ianuarie 2025. Ca urmare a aplicării mecanismului salariului minim european, acesta va crește de la 3.700 de lei cât este în prezent la 4.050 de lei. Totodată, pentru a proteja puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor, aceste creșteri vor fi dublate și de continuarea altor măsuri PSD aplicate deja, precum plafonarea prețului la energie și la alimentele de bază”, a concluzionat Békési Csaba.
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0