Actualizat noiembrie 14th, 2024 1:37 AM
nov. 09, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 737 vizualizari
La data de 7 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Ștei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de trei tineri, de 24, 21 și 21 de ani, toți din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.
Din cercetările efectuate de polițiștii din Ștei a rezultat că, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 01.22, tânărul de 24 și cel de 21 de ani, având fața acoperită, ar fi pătruns prin efracție, în interiorul unei societăți comerciale din Ștei și ar fi sustras aproximativ 240 de pachete de țigarete și aproximativ 50 de lei, cauzând un prejudiciu total estimat la 7.550 de lei.
De asemenea, celălat tânăr, de 21 de ani, i-ar fi așteptat pe cei doi, într-un autoturism, în apropierea locului faptei, pentru a le asigura scăparea și a-i ajuta la transportul bunurilor astfel sustrase.
Cei trei au fost depistați în trafic, la scurt timp de la comiterea faptei, în jurul orei 03.45, de polițiștii Secției nr.5 de Poliție Oradea, în timp ce se deplasau cu un autoturism, pe D.N. 79, în localitatea Leș, județul Bihor.
În urma controlului efectuat, polițiștii au identificat asupra acestora 241 de pachete de țigări, 263 de lei, precum și alte bunuri în legătură cu care se presupune că ar proveni sau ar fi fost utilizate la comiterea de infracțiuni.
La data de 8 noiembrie a.c., cei în cauză vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor 3 persoane și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
nov. 13, 2024 Comentariile sunt închise pentru În cadrul unui eveniment inedit, alături de polițiști, sportivii de la CSM Oradea, implicați în lupta antidrog, au oferit tinerilor sportul, ca alternativă sănătoasă la consumul de droguri
nov. 11, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0