Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 09, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 458 vizualizari
În perioada noiembrie a.c. – ianuarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, organizează, la nivelul județului Bihor, Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, faza județeană.
Concursul, organizat în cadrul Campaniei pentru conștientizarea necesității creșterii gradului de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, demarată la nivel național, cu ocazia debutului anului școlar curent, se adresează elevilor din clasele gimnaziale și liceale, din unitățile de învățământ preuniversitar.
Obiectivele urmărite prin derularea concursului sunt creșterea gradului de conștientizare asupra importanței siguranței în mediul școlar, înțelegerea noțiunii de violență școlară și a consecințelor negative ale acestui fenomen asupra dezvoltării psihologice și asupra climatului educațional, formarea și dezvoltarea, la elevi, a comportamentului nonviolent, a comunicării asertive, a spiritului civic, a acceptării diversității, a deprinderilor de participare la viața unei societăți lipsită de orice fel de manifestări de violență în mediul școlar.
De asemenea, concursul vizează și stimularea și dezvoltarea gândirii critice, stimularea creativității, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play și a comunicării interpersonale.
Concursul constă în realizarea unor videoclipuri, de tip „short” sau „reel”, scurte, dar relevante și captivante, prin care elevii de gimnaziu și liceu își pot exprima propria viziune cu privire la modul de prevenire și combatere a violenței școlare și a traficului sau consumului de substanțe interzise.
Astfel, elevii din ciclul gimnazial vor crea un scurt videoclip având ca temă ,,Prevenirea și combaterea violenței școlare”, iar cei de liceu un scurt videoclip având ca temă ,,Prevenirea și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise”, acestea urmând să reprezinte rezultatele eforturilor întregii echipe, sub îndrumarea profesorului coordonator.
Mesajele clipurilor care vor fi realizate de elevi au menirea de a încuraja copiii, părinții și comunitățile să acționeze, să se implice și să ia atitudine împotriva violenței școlare, precum și a traficului și consumului de substanțe interzise.
Din comisia de jurizare a lucrărilor vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, ai Consiliului Județean al Elevilor și un reprezentant din cadrul Corpului Național al Polițiștilor, urmând ca, lucrările desemnate câștigătoare ca urmare a jurizării, care va avea loc în perioada 13 – 15 ianuarie 2025, să participe la faza națională a concursului.
Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, în cadrul căreia este organizat acest concurs, are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a infracționalității în mediul școlar și a traficului și consumului de droguri.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0