Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
Joi, 7 noiembrie 2024, ora 19:00Filarmonica de Stat OradeaConcert SimfonicDans sub clar de lunăDirijor: Vladimir LunguSoliști:Nagy Kálmán – VioarăMihai Diaconescu- PianOrchestra Filarmonicii de Stat Oradea În program:Camille Saint-Saens: Dans Macabru
Camille Saint-Saens: Concertul nr. 2 pentru. Pian și orchestră
***
Claude Debussy: Clair de Lune
Maurice Ravel – Alborada del gracioso
Maurice Ravel – Suita „Daphnis et Chloe” nr. 2
|
|
De multe ori, cele mai mari idei se nasc noaptea. Lumina lunii inspiră și dă culoarea nopții întunecate. Tot luna este cea care îi veghează pe cei îndrăgostiți și dă iubirii o aură strălucitoare. Muzica, dansul și poezia, toate sunt mai inspirate atunci când luna le înconjoară. De aceea, un Dans sub clar de lună creează un tablou pictat din avântul creației și colorat din entuziasmul celor îndrăgostiți care-l dansează. Sub lumina lunii, pașii de dans devin imediat magici, sufletele dansatorilor se împletesc și dansul este cuprins de o furtună de culori, într-un ritm amețitor, care îi poartă pe dansatori pe valurile imaginației și ale dragostei.
Dans sub clar de lună este titlul concertului care redă întocmai acest tablou. Acesta va avea loc joi, 7 noiembrie, începând cu ora 19:00 la Sala de concerte „Enescu – Bartók” și va cuprinde un program cu trimitere directă la noțiunea de dans și la strălucirea lunii: În prima parte Dans macabru și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saëns, iar în partea a doua Clair de Lune de Claude Debussy în variantă orchestrală și Alborada del gracioso, alături de Suita Daphnis et Chloé nr. 2 de Maurice Ravel. Pașii de dans vor fi dictați de către dirijorul Vladimir Lungu, iar muzica va străluci prin arcușul violonistului Nagy Kálmán și prin clapele pianistului Mihai Diaconescu, valurile dansului fiind create de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea.
Lucrarea din deschiderea concertului Danse macabre de Camille Saint-Saëns este un poem simfonic de mici dimensiuni, compus în anul 1874, cu premiera în 24 ianuarie 1875. Compozitorul a pornit de la idea de a scrie un cântec pentru voce și pian în anul 1872, pe un text în limba franceză de Henri Cazalis. Totuși, doi ani mai târziu a extins piesa și a înlocuit partea vocală cu o parte solistică pentru vioară, transformând astfel piesa într-un poem simfonic. Rolul principal acordat viorii poate avea originea în legenda dansului macabru: Moartea apare la miezul nopții în fiecare an de Halloween. Ea îi cheamă pe morți din mormintele lor să danseze, în timp ce le cântă la vioară. Scheletele dansează până în zori, atunci când trebuie să se întoarcă în morminte până anul următor.
Lucrarea se deschide cu harpa care redă nota Re de 12 ori, reprezentând cele 12 bătăi ale ceasului de la miezul nopții. Vioara își face intrarea prin triton, intervalul muzical care a fost considerat în epoca medievală și în perioada barocă diabolus in musica (diavolul în muzică), pentru caracterul său extrem de disonant.
Prima temă a piesei poate fi auzită la flaut, urmată de o a doua temă, reprezentată printr-o scară descendentă la vioară, cu acompaniament de corzi. Ambele teme, în formă integrală sau fragmentată, pot fi auzite pe tot parcursul piesei, exprimate prin diferite instrumente din orchestră. Cel mai energic moment al piesei este la mijlocul acesteia, imediat după contrapunctul bazat pe cea de-a doua temă, este citat în mod direct cântul gregorian Dies Irae din Requiem. În mod ciudat, acest Dies Irae este prezentat într-o tonalitate majoră. După această secțiune, piesa revine la cele două teme principale și atinge punctul culminant în momentul în care este implicată toată orchestra cu nuanțe puternice de dinamică. Urmează apoi o ruptură abruptă în textura partiturii, iar coda prezintă zorii zilei, care îi trimit pe cei decedați înapoi în morminte.
Originea Dansului Macabru sau a Dansului Morții se află în epoca medievală târzie. Alegoria din acea perioadă personifica moartea, care îi chema pe cei vii să danseze în jurul mormântului. De obicei, printre aceștia se afla un papă, un împărat, un rege, un copil și un muncitor. Efectul este deopotrivă frivol și terifiant, iar scopul creării acestui dans este un memento mori, care să le amintească oamenilor cât de fragile le sunt viețile și cât de irelevantă este gloria pământească.
Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, op. 22 de Camille Saint-Saëns a fost compus în anul 1868 și a devenit cel mai cunoscut concert al său scris pentru instrumentul cu claviatură. A fost dedicată doamnei A. de Villers (născută de Haber), care a jucat un rol important în viața compozitorului. La premiera din 13 mai 1868 Camille Saint-Saëns s-a aflat la pian, iar Anton Rubinstein la pupitrul dirijoral. Lucrarea a fost scrisă în doar trei săptămâni și din această cauză, compozitorul și totodată solistul de la premieră nu a avut timp suficient să îl pregătească. Prin urmare, premiera nu a avut succes. Schimbările capricioase din stilul concertului l-au îndemnat pe Zygmunt Stojowski, compozitor și pianist, să afirme faptul că lucrarea „începe cu Bach și se finalizează cu Offenbach”.
Structura formală a concertului este una clasică: este alcătuită din trei mișcări, dar acordă o destul de mare libertate în indicațiile de tempo.
|
Loading ...
