Actualizat noiembrie 4th, 2024 10:53 PM
nov. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 571 vizualizari
La capătul celui mai slab joc pe care l-au făcut în acest sezon, fotbaliştii de la FC Bihor au cedat vineri pe teren propriu cu scorul de 0-4 în disputa de acasă, cu Concordia Chiajna.
Întrucât au întâlnit o vecină de clasament, suporterii se aşteptau ca echipa lor favorită să se impună în acest joc, însă evoluţia din teren nu a fost una tocmai reuşită, oaspeţii izbutind un joc foarte bun, fapt care le-a adus o victorie lejeră, la patru goluri diferenţă.
La pauză scorul a fost 1-0 pentru echipa din Chiajna, iar după pauză aceasta s-a dezlănţuit.
După ce au primit golul 2, orădenii s-au prăbuşit, au mai încasat un gol, după care portarul Accinelli a fost eliminat, pentru ca în prelungiri cei de la Concordia să stabilească scorul final, 0-4.
O primă repriză echilibrată
Totuşi, bihorenii puteau să înscrie chiar în debutul jocului, în minutul 3, când Adelin Nica l-a servit bine în careu pe partea stângă pe Robert Curescu, care, singur cu portarul, din 12 metri, nu l-a putut învinge pe acesta.
Apoi, în minutul 18, Andreas Chiriţoiu a trimis un şut de la 16 metri, peste poartă.
Un moment îngrijorător s-a consemnat în minutul 21, când, Robert Curescu, aflat la mijlocul terenului, a fost prins între doi jucători la un duel al acestora, a fost lovit la cap şi ca căzut pe gazon. Au intervenit rapid medicii, dar, din fericire, nu a fost până la urmă ceva grav şi jucătorul echipei orădene s-a ridicat şi a putut continua partida.
Oaspeţii au avut prima ocazie mai periculoasă în minutul 24, când Alexandru Boiciuc a fost angajat în careu, dar din colţul careului mic a trimis pe lângă bară.
La o fază care nu anunţa mare lucru însă, în minutul 32, echipa vizitatoare a reuşit să deschidă scorul. Mihai Neicuțescu a primit o minge la 28 de metri de poartă şi a şutat cu stângul la colţul lung, lângă bară, iar portarul echipei orădene Rodrigo Accinelli a fost învins, scor 0-1.
În minutul 39, Alexandru Boiciuc a prins un şut bun de la 16 metri, dar de data aceasta portarul Accinelli a scos bine, de lângă bară.
Prima repriză s-a încheiat cu un şut a lui Ioan Filip, de la 23 de metri, dar peste poarta oaspeţilor.
Dezastrul a venit după pauză
În partea a doua, orădenii au început cu o schimbare, Andrei Moga a luat locul lui Adelin Nica.
Gazdele au sperat că pot să egalaeze, iar în minutul 52, Moga a primit o minge pe partea stângă, s-a descurcat foarte bine, i-a trimis în centrul careului lui Andreas Chiriţoiu, care s-a întors şi a şutat din 12 metri, dar a alunecat, iar mingea a trecut peste poartă.
Oaspeţii au replicat cu un şut a lui Aurelian Ciuciulete, de la 17 metri, în bara transversală.
În minutul 60, după o lovitură de colţ, Adrian Gîdea a şutat specatculos, dar a reţinut în doi timpi portarul Stefan Fara.
Concordia a început să fie tot mai periculoasă, iar în minutul 64, Mihai Neicuţescu a trimis de la 20 de metri, peste transversală. Apoi, în minutul imediat următor, Alexandru Boiciuc a şutat şi el de la marginea careului, dar a reţinut portarul.
În minutul 67, şi tânărul Giovani Ghimfus a trimis de la 14 metri spre poartă, dar peste transversală.
În minutul 69, echipa ilfoveană a reuşit o fază foarte spectaculoasă. Robert Ion i-a trimis în careu, în dreapta, lui Neicuţescu, care a reuşit un lob spectaculos peste un adversar, a scăpat singur cu Accinelli, portarul echipei orădene a reuşit să respingă, până la Alexandru Boiciuc, care a marcat din 6 metri, scor 0-2.
Încă două goluri, pe final
În minutul 74, după o centrare de pe dreapta, Neicuțescu a trimis puternic din 7 metri, dar a respins din nou Accinelli, până la acelaşi Alexandru Boiciuc, care iarăşi a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind din careul mic, scor 0-3.
În minutul 76, orădenii au rămas în inferioritate numerică, după ce portarul Rodrigo Accinelli a ieşit în afara careului, a greşit preluarea şi a fost depăşit de Boiciuc, pe care apoi l-a ţinut din spate. Arbitrul i-a arătat direct cartonaşul roşu, iar Ricardo Farcaş a fost schimbat pentru ca în poartă să intra Ionuţ Rus.
Scorul final avea să fie 0-4, după ce în prelungiri, în minutul 90+2, Mihai Dobrescu a centrat de pe stânga, perfect, în faţa porţii, de unde Vlad Prejmerean înscrie.
Ultima fază a disputei s-a consemnat totuşi la poarta ilfovenilor. În minutul 90+3, Ioan Hora a trimis din voleu din 10 metri, peste poartă.
„Este o înfrângere grea pentru FC Bihor. Am avut o primă repriză echilibrată, cu o bună şansă pentru noi de a înscrie. Probabil că dacă am fi dat gol, s-ar fi schimbat jocul. În repriza a doua a făcut două – trei erori defensive, care ne-au costat”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul echipei orădene, Gustavo Aragolaza.
FC Bihor Oradea – Concordia Chiajna 0-4 (0-1)
Au marcat: Mihai Neicuțescu (min. 32), Alexandru Boiciuc (min. 69 şi 74) şi Vlad Prejmerean (min. 90+2)
FC Bihor: R. Accinelli (min. 76 eliminat) – S. Cucu, A. Gal, Al. Băican, C. Jurj – I. Filip (cpt.), R. Farcaș (min. 78 I. Rus) – R. Curescu (min. 56 L. Tincău), A. Nica (min. 46 A. Moga), Ad. Gîdea (min. 66 R. Gunie) – A. Chirițoiu (min. 56 I. Hora). Rezerve neutilizate: A. Stahl, O. Almanza, L. Ioviță şi G. Gitye. Antrenor: Gustavo Aragolaza
Concordia: St. Fara – Ad. Iancu, A. Marc, D. Mboumbouni (min. 79 Y. Tsymbaliuk), Dobrescu – M. Neicuțescu (min. 78 Vl. Prejmerean), R. Lazăr – cpt. (min. 56 R. Ion), A. Ciuciulete – G. Ghimfuș, Al. Boiciuc (min. 78 Ad. Bălan) şi A. Burcea (min. 62 P. Petkovski). Rezerve neutilizate: F. Munteanu – M. Dragomir, Fl. Dumbravă şi G. Petcu. Antrenor: Ioan Dumitru
Au arbitrat: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova) – Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Emeric Tocai (Sibiu). Arbitru de rezervă: Krisztina Szabo (Crişeni – Sălaj). Observator arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
Pentru orădeni, acesta este cel mai drastic eşec de la începutul sezonului. În clasament, FC Bihor a căzut acum pe locul 15, dar etapa a 12-a va continua sâmbătă cu marea majoritate a disputelor.
În runda viitoare, orădenii vor evolua în deplasare, la Mioveni, sâmbătă, 9 noiembrie.
nov. 02, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 26, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 04, 2024 0