Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 17, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 212 vizualizari
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria anunță o stagiune de poveste, în care vor pune în scenă spectacole unii dintre cei mai apreciați regizori de teatru de animație din țară ai momentului. Prima premieră readuce pe scenă o poveste sensibilă, jucăușă, care are darul de a ne reîntoarce spre valori umane cardinale: „O rază de soare” de Al.T. Popescu, în regia lui Toma Hogea.
Toma Hogea este un creator complex: actor păpușar înzestrat cu bucuria de a crea, care a interpretat de-a lungul timpului sute de roluri în numeroase spectacole din registre diferite, regizor artistic cu un repertoriu de spectacole de înaltă calitate pe care le-a montat peste tot în țară, autor al unor volume esențiale despre arta păpușarilor și profesor la Universitatea de Arte din Iași, personalitate a teatrul de animație, răsplătită de-a lungul timpului cu numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea sa artistică. Montează pentru prima dată la Trupa Arcadia, dar nu este deloc străin de teatrul de păpuși orădean, de care a fost legat indirect prin artista Maria Mierluț.
Textul „O rază de soare” l-a fascinat din momentul în care l-a descoperit și, după 27 de ani de când l-a montat la Teatrul „Luceafărul” din Iași, unde a avut viață lungă, îl regăsește ca fiind la fel de actual și poate chiar mai relevant, deoarece explorează valori umane fundamentale care riscă să se dilueze, dar prin frumusețea și ludicul teatrului pot fi transmise mai departe copiilor și reamintite celor mari.
„O rază de soare”, text scris de Al.T. Popescu, este o poveste care se adresează, cu preponderență, copiilor (preșcolari și școlari mici). Este o poveste plină de candoare, lirism, emoție, uneori și suspans, având ca temă fundamentală tema PRIETENIEI! Dramatizarea și versurile, scenografia (Oana Cernea), muzica originală (Cári Tibor) aduc la rampă un spectacol cu păpuși, care presupune diferite tipuri de mânuire (bibabo, bunraku, marionetă), într-un spațiu de joc inedit teatrului de animație, dar specific teatrului de dramă. Această fericită asociere între spațiul de joc, delicatețea și fragilitatea personajelor/păpușilor, conferă originalitate și emoție… atât de necesară spectacolului pentru copii. Tema PRIETENIEI este secondată, în cazul nostru, de Tema SACRIFICIULUI (pentru semeni, cu atât mai mult pentru un prieten) într-un mod firesc, cu sensibilitate, candoare, ludic, umor și bucuria jocului, totul fiind bine susținut de ACTORII dăruiți scenei, personajului, publicului, mărturisește Toma Hogea.
Din echipa de creație face parte și Cári Tibor, compozitor premiat UNITER, care semnează muzica originală a spectacolului și cu care regizorul Toma Hogea are o colaborare veche și frumoasă.
Cári Tibor este compozitorul care mă înțelege și-mi răspunde în totalitate. Este pe feelingul meu, pe structura mea, înțelegându-mi toate gândurile și aspirațiile scenice. Alături de el am lucrat în toate montările din țară și face față cu brio la orice text – fie dramatic, fie pentru copii, completează regizorul Toma Hogea.
Scenografia, element vital într-un spectacol pentru copii și în teatrele destinate acestora, este semnată de Oana Cernea, despre care regizorul ieșean spune că este o scenografă cu un potențial deosebit, cu care și-ar dori să se reîntâlnească.
Distribuția spectacolului este formată din actorii: Florian Silaghi (șoricelul Muf), Consuela Egyed (balerina Pitt) și Igor Lungu (Motanul).
Spectacolul va avea premiera în data de 19 octombrie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, iar următoarea reprezentație este programată în data de 26 octombrie. Pentru ambele reprezentații programate în luna octombrie pentru publicul larg sunt vândute deja toate biletele. Spectacolul se va juca și în cadrul Săptămânii „Școala altfel” organizat special pentru grădinițe și școli.
sept. 05, 2024 0
mart. 18, 2024 0
mart. 05, 2024 0
ian. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0