Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
oct. 03, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 906 vizualizari
La Centrul de Zi pentru copiii proveniți din comunități marginalizate, situat pe Calea Clujului, am dat startul programului intitulat „Școala pentru părinți”, prima întâlnire fiind inițiată de psihologul centrului, Roxana Lele și au participat atât părinții beneficiarilor, cât și personalul centrului.
Discuțiile s-au derulat în spiritul comunicării și al colaborării eficiente în vederea unor beneficii pe termen lung asupra copiilor, alături de soluții concrete în acest sens. Amintim aici dezvoltarea unei atitudini pozitive față de procesul de învățare, solidificarea relației dintre copii și părinți, precum și conturarea unui mediu favorabil unei dezvoltări armonioase. Astfel, părinții au fost receptivi și cooperanți la modalitățile prin care pot contribui la bunăstarea generală a beneficiarilor.
În cadrul discuțiilor au fost implicați și ceilalți membri ai personalului centrului. Pentru domeniul educațional, pedagogii sociali Ana Mariana Corde, Anamaria Mudura și Patrick-Joshua Biro, precum și educatorul Steluța Cuibuș, au evidențiat rolul perseverenței și al implicării reciproce în obținerea unor cunoștințe utile în viața de zi cu zi și în comunitate. Alături de aceștia au participat asistentul social Ioana Flore și coordonatorul centrului, Alina Meheș. De asemenea, asistentul medical al centrului, Gabriela Constantache, a transmis faptul că toate activitățile din domeniul sănătații sunt în beneficiul copiilor integrați în centru.
Mai mult, întâlnirea a inclus și o prezentare-surpriză pusă la dispoziție de către personalul centrului, care a cuprins multe fotografii! Acestea au surprins bucuria, curiozitatea și implicarea de care au dat dovadă copiii în activitățile la care au luat parte în cadrul centrului. Succesul întâlnirii a constat în faptul că am reușit să găsim noi valori în comunicarea cu beneficiarii și cu părinții acestora.
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 26, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!